Teoria reglării intimității - TERAPII ONLINE

Teoria reglării intimității

Scris
244 0

Teoria reglării intimității

 

Teoria reglării intimității sugerează că procesul care stă la baza motivației de afiliere. Aceasta operează conform unui principiu dialectic.

Teoria reglarii intimitatii (T.R.I.) afirmă că indivizii folosesc un proces interpersonal de limitare a controlului. Acest lucru se intampla pentru a obține o stare dorită de intimitate. Regularizând cu cine intră în contact.

Acest proces implică în primul rând opoziția dintre deschiderea față de ceilalți (ex. când cineva este cu alții și își dorește să fie). Dar și închiderea față de ceilalți (ex. când cineva este singur și vrea să fie singur). Fiecare dintre aceste stări preprezintă ‚un nivel optim momentan’ și fiecare formează unul din cei doi poli ai acestei dialectici.

Împreună, acești poli funcționează ca parte a unui sistem unificat cu niciunul dintre poli dominând. În viziunea lui Altman, de-a lungul timpului, experiențele afiliative ale oamenilor sunt caracterizate de o oscilație între acești doi poli. Din acest moment, indivizii care experimentează un nivel optim momentan sunt motivați ulterior, în medie, către polul opus.

Noțiunea greșită cum că teoria reglării intimității își are rădăcina dintr-o perspectivă homeostatică a fost dezvoltată frecvent.

O prezumpție homeostatică a stat ascunsă în cadrul inițial al intimității cu efectul că relațiile au progresat către un echilibru idealizat sau către o stabilitate a deschiderii sau închiderii. Aceasta a devenit o chestie problematică deoarece nu am crezut din intuiție că relațiile operau în acest fel. Nici filosofia dialectică nu-și însușește în mod necesar o asemenea perspectivă.

Astfel, în teoria reglării intimității, termenul de optim se referă doar la condiția momentană. Aceasta se ivește când stările dorite și reale de intimitate ale unei persoane coincid. Nu la nivelul optim de afiliere în desfășurare, după cum modelul de afiliere socială a postulat.

O parte din această confuzie se poate să fi rezultat din suprapunerea teoretică dintre T.R.I și un proces homeostatic ca M.A.S. Adică, atunci când stările dorită și reală de contact social ale unui individ diferă (ex. singurătate nedorită sau contact social nedorit). Ambele viziuni prevăd aceleași lucruri. Mai exact, ambele teorii prevăd că atunci când circumstanțe sociale furnizează mai mult contact decât ar fi dorit. Rezultă astfel un exces de contact social, care motivează indivizii să caute singurătatea.

Citeste si  Invidia si gelozia- Probleme semantice si diferente de experiente

În contrast, izolarea socială are loc atunci când circumstanțele sociale nu oferă cantitatea dorită de contact. Ceea ce motivează indivizii să caute alte persoane. Conform teoriei reglării intimității, această motivație către circumstanța socială opusă are loc datorită dialecticii forțelor opuse, în timp ce conform modelului de afiliere socială, aceasta are loc deoarece indivizii încearcă să restabilească nivelul lor optim de afiliere socială.

Numeroase descoperiri științifice sunt conforme cu aceste predicții suprapuse.

Peay și Peay (1983), spre exemplu, au demonstrat că indivizii atribuiți unui mediu suprapopulat au dat înapoi. Si s-au angajat într-un comportament mai puțin afiliativ decât participanții atribuiți unei condiții mai puțin populate. În mod similar, cercetările cu animale neumane au arătat că este mai posibil ca animalele să aleagă să fie singure, respectiv cu alte cospecii. Ulterior condițiilor de saturație sociale sau privare socială.

Baum și Greenberg (1975) au descoperit că chiar anticiparea aglomerației i-a determinat pe indivizi să dea înapoi de la contact social. Si când aceste așteptări ale aglomerării au eșuat în a fi confirmate, participanții și-au reajustat comportamentul lor social pentru a reflecta circumstanța socială schimbată.

Mai recent, s-a demonstrat că experiențele anterioare ale oamenilor cu medii cu densitate socială ridicată sau scăzută așteptările lor asupra unor astfel de medii. Si experiența lor ulterioară cu aceste medii au le-au afectat experiența aglomerației.

În mod similar s-a arătat că participanții atribuiți unei condiții de densitate socială ridicată au indicat ulterior că le-a displăcut să interacționeze cu alții. Deoarece au avut mai multe contacte sociale și au tins să fie singuri mai tare decât pacienții atribuiți unei condiții de densitate socială scăzută.

Aceste studii susțin atât Teoria reglării intimității cât și M.A.S. Deoarece aceste teorii fac predicții teoretice identice când stările sociale ale indivizilor de contact social diferă de circumstanțele sociale reale. În contrast, când stările de contact social dorite și reale coincid (ex. singurătate aleasă sau contact social ales), T.R.I. și M.A.S. fac predicții teoretice conflictuale.

Conform T.R.I., atunci când indivizii se află în aceste situații. Si din acest moment se află la un nivel optim momentan. Ei sunt motivați, în viitorul apropiat, să caute circumstanța socială opusă.

Conform M.A.S., pe de altă parte, când indivizii sunt în circumstanțe sociale alese. Si au deviat, deci, de la nivelul lor optim, sunt motivați să rămână în acea circumstanță pentru a-și restabili nivelul optim de afiliere.

Pe aceeasi tema

PSIHODIAGNOZA la VÂRSTELE mici

De Actualitate - 0
Psihodiagnoza la vârstele mici Psihodiagnoza aplicată subiectilor cu vârste mici (de până la 6 ani) constituie una dintre marile provocări…

There are 0 comments

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *