Probleme de concentrare? – Neuromax crește atenția (Vitamine si Suplimente)

Vitaminele si suplimentele alimentare reprezintă produse ale căror scop este de compleare a unei diete normale si care sunt surse concentrate de nutrienti sau alte substante cu efect nutritional sau fiziologic, separat sau in combinatie, comercializate sub forma de doza.

     Nutrientii sunt următoarele substanţe: vitamine, minerale.

     Alte substante sunt: aminoacizi, enzime, prebiotice, probiotice, acizi grasi esentiali (EPA, DHA), extracte vegetale si animale, produse ale stupului, diverse substante bioactive.

     Sunt excluse substantele care au exclusiv proprietati farmaceutice.

Probleme de concentrare? – Neuromax crește atenția (Vitamine si Suplimente)

    Suplimentele alimentare contin numai vitamine si minerale in formele prevazute in legislatie.

    

Suplimente alimentare care contin vitamine si/sau minerale in amestec cu alte substante cu efect nutritional sau fiziologic sunt notificate in cadrul unor insitutii oficiale.
Suplimentele alimentare care contin plante medicinale si aromatice ca atare si produse ale stupului se introduc pe piata in baza certificatului de comercializare obtinut de la Institutul de Bioresurse Alimentare din cadrul Ministerului Agriculturii si Dezvoltarii Rurale.
Etichetarea, prezentarea si reclama nu trebuie sa atribuie suplimentelor alimentare proprietatea de prevenire, tratare sau vindecare a unei boli umane sau sa faca referire la asemenea proprietati.

Eticheta trebuie sa contina urmatoarele mentiuni:

  • numele categoriilor de nutrienti sau de substante ce caracterizeaza produsul ori o indicatie a naturii acestor nutrienti sau substante;
  • portia recomandata pentru consumul zilnic;
  • un avertisment pentru a nu depasi doza recomandata;
  • o atentionare ca suplimentele alimentare nu trebuie sa inlocuiasca un regim alimentar variat;
  • o atentionare ca produsele nu trebuie lasate la indemina copiilor mici. In cazul in care un supliment alimentar contine precursori ai diferitelor tipuri de hormoni sau alte substante interzise sportivilor, vanzarea produsului se va face doar cu inscriptionarea pe eticheta a mentiunii: “Produs interzis sportivilor.” Etichetarea, prezentarea si reclama suplimentelor alimentare nu vor include afirmatii directe sau care sa induca idea ca o dieta corespunzatoare si diversificata nu poate asigura cantitati adecvate de substante nutritive in general.

Se permite ca in publicitatea aferenta a suplimentelor alimentare sa se utilizeze mentiuni precum: “suplimentele alimentare pot fi consumate:

  • in vederea optimizarii functiilor organismului,
  • pentru mentinerea starii de sanatate,
  • revigorararii, tonifierii organismului,
  • cresterea calitatii vietii,
  • reducerea sau limitarea consecintelor negative ale contaminantilor,
  • dezvoltarea unui fizic si psihic sanatos,
  • imbunatatirea calitatii vietii. Comparativ cu suplimentele alimentare, fitomedicamentele sunt obligate sa corespunda unor criterii de calitate farmaceutica [Loew D., Wirksamkeit und Sicherheit praxisrelevanter Phytopharmaka, Z.Phytother, 2005, 26 (2), 11], ele conditionand de regula intr-o anumita forma extracte vegetale. Pentru obtinerea unui fitomedicament de calitate farmaceutica extractul trebuie sa corespunda specificatiilor din farmacopee sau prescriptiilor acceptate prin anumite reglementari cu privire la: produsul vegatal [Seitz R., Phyto-Symposium zu Ehren von Professor Heinz Schilcher, Z. Phytother, 2005, 26 (1), 136-139] care trebuie prelucrat, reproductibilitatea proceselor de obtinere [Blasius H., Qualität von Phytopharmaka, Deutsche Apotheker Zeitung, 1998, 138 (19), 48], compozitia chimica ( in cadrul careia se disting anumite substante considerate ca biologic active ) [Gaedcke F., Kraft K., Winterhoff H., Schulz V, Grenzen der Differenzierung pflanzilicher Extrakte, Z Phytother., 2007, 28 (3), 138]. In cazul unor extracte speciale, la toate aceste cerinte se adauga existenta unor studii farmacologice in vitro si/sau in vivo si clinice [Winterhoff H., Zur Zukunft der Phytopharmaka in Europa, Z. Phytother, 2004, 25 (1), 8- 11].

Exemple:

Neuromax – Complex de ingrediente cu acțiune neuroprotectoare care intârzie procesele de îmbătrânire cerebrală. Ofera tonicitate naturala sistemelor vascular si nervos si contribuie la imbunatatirea anumitor functii cerebrale:

  • memoria
  • atenția
  • concentrarea
  • coordonarea mișcărilor și echilibru emoțional. Ginkgo Max este un activator al circulației sangvine periferice si oxigenează eficient creierul. Îmbunătățește atenția, concentrarea și memoria.

    EGb 761- extract standardizat din frunze de Ginkgo biloba L., obtinut printr-un procedeu special, care implica un numar mare de etape (18 la numar) care au ca scop atat indepartarea substantelor nedorite (ca acizii ginkgolici sau biflavonele, care impieteaza asupra resorbtiei mai ales a derivatilor flavonoidici) cat si imbogatirea extractului in substante relevante pentru actiunea sa farmacologica (glicozide flavonice, lactone terpenice).

     EGb 761 conţine: 24% ginkgoflavonozide şi 6% terpene (2,8-3,4% ginkgolide A, B, C si 2,6-3,2% bilobalid)

     Experimentele in vitro şi in vivo, dar şi clinice  efectuate au demonstrat că EGb 761 dezvoltă o activitate farmacologică complexă. Se poate afirma, că extractul special manifestă acţiune anti-ischemică, anti-edematoasă, anti-hipoxică, anti-radicalară şi de asemenea îmbunătăţeşte proprietăţile reologice ale sângelui.

     Medicamentele care contin EGB 761 se administreaza in tratamentul simptomatic al sindromului demential, in dementele primare degenerative (Alzheimer) sau vasculare, precum si in forme mixte in doze de 240 mg/zi, impartirea dozei in doua prize, dimineata si seara, dovedindu-se a fi cea mai eficienta. De asemenea, preparatele mentionate se indica in doze de 120 mg/zi in tratamentul unor afectiuni vasculare periferice cum ar fi claudicatia intermitenta.

     Frunzele de Ginkgo biloba L. nu se utilizează ca atare în terapie (deşi în prezent pe piaţa româneasca de medicamente există ceaiuri mono- /multi- componentă care conţin Ginkgo folium ) şi nici sub forma extractelor de tip infuzie sau tinctură.

No Comments

Categories: Bunastare

Tags:

Despre clasificarea medicamentelor: cum evaluam corect riscurile si beneficiile diferitelor forme farmaceutice, vitamine si suplimente

Clasificarea medicamentelor dupa modul de formulare. Unde incadram Vitaminele si suplimentele?

                                                                MEDICAMENT
        MAGISTRAL            OFICINAL            INDUSTRIAL
                                                              Originea termenului
Latina magister = “cel care instruieste”Latina officina = ” atelier, pravalie, laborator, fabrica”Latina industria,ae = “activitate, zel, siguranta”
                                                              Sinonime  
Preparat magistral Preparat farmaceutic Preparat galenicPreparat oficinal Preparat famaceuticProdus industrial Specialitate farmaceutica Produs farmaceutic
                                                            Formula de preparare
Prescrisa de medic pe reteta individualizata pentru pacientInscrisa in farmacopei Prestabilita, cu componente in grame Provine din preparatele magistrale cu scopul de a:    uniformiza metoda de preparare    asigura conditiile de calitate     impuseCompozitie fixa Fisa de fabricare autorizata de M.S. (licenta de fabricare, certificate de inregistrare) Componente exacte, in grame Provin din preparatele magistrale sau oficinale Denumire inregistrata /sau nu
                                                           Preparare
La masa de receptura “Ex tempore” (in graba, indata) Conform G.P.P (reguli de buna practica farmaceutica)In laboratorul farmaciei In cantitati mari Divizare in unitati de conditionare Preparate anterior cererii Pot intra in formula unor preparate magistrale Conform G.P.PAnterior cererii In industria de medicamente In cantitati mari: loturi,sarje Conform G.M.P. (reguli de buna practica de fabricare) Prezentare particulara, specifica pentru toate unitatile de conditionare  
                                                     Eliberare, utilizare, valabilitate
Eliberare pe baza de reteta Utilizare imediata in mod individualizat Termen scurtEliberare imediata la cerere sau pe baza de reteta Utilizare larga, numar mare de pacienti Valabilitate mai mare decit a preparatelor magistraleEliberare imediata la cerere sau pe baza de reteta Utilizare larga, numar mare de pacienti Eficacitate terapeutica Valabilitate mare (1, 3, 5, 7 ani)
                                                      Exemple 
Sulf precipitat                10 g Alcool camforat 10%     20 g Glicerina                          5 g Acid tartric                      1 g Apa distilata                   90 g      M.f. suspensie Aplicatii externe /scalpSolution camphorae spirituosa 10% (Solutie alcoolica de camfor 10%)   Camfor                 10g Alcool                   70g Apa distilata     la 100g (FRX pagina 854)Acelasi medicament poate exista  in forme farmaceutice diferite Ketonal: solutie injectabila, supozitoare, gel, comprimate filmate, comprimate retard, capsule cu eliberare modificata Formele farmaceutice pot contine s.m. in dozaj diferit Paracetamol supozitoare 125 si 250 mg In cadrul aceleasi f.f.pot exista mai multe modele de prezentare destinate distribuirii in farmacii Milgamma N capsule cutii cu 20, 50, 100capsule

Repartizarea dozelor de substanta medicamentoasa in forma farmaceutica

Forme farmaceutice unitare – solutie injectabila, capsule, comprimate, supozitoare, oftadoze (Carteol 2% solutie oftalmica unidoza 0,3 ml)

Forme farmaceutice unitare fractionabile    realizate pentru a oferi posibilitatea de ajustare prin fractionare

                                                                          precizia dozei depinde de forma farmaceutica

                                                                          comprimate fractionabile: Lokren comprimate filmate 20 mg,

                                                        bolnavul trebuie sa masoare doza prescrisa utilizind masuri aproximative

                                                          (lingurita, lingura, seringa, pipeta sau alt instrument de masurat bine

Forme farmaceutice multidoze     calibrat si eliberat impreuna cu medicamentul)

                                                         dezavantaj – lipsa de precizie in prelevarea dozei

                                                         solutii orale, siropuri, suspensii orale, pulberi orale

Modul de prescriere si eliberare

                                       includ medicamentele care fac obiectul unei prescriptii medicale

Specialitati medicale    se elibereaza din farmacie numai pe baza de reteta

                                       se utilizeaza la indicatiile si sub controlul mediculului

    

                                         stabilite de O.M.S. pentru ajutorul tarilor in curs de dezvoltare (in scopul

                                          construirii arsenalului terapeutic)

Medicamente esentiale   sint trecute pe o lista care cuprinde ~ 200 de produse absolut necesare

                                          se pot elibera cu si fara prescriptie medicala

                             “over the counter” (medicamente peste lista medicamentelor esentiale stabilite de OMS)

Produse O.T.C    produse familiale (automedicatie) pentru mare public

                              se elibereaza fara prescriptie medicala

            Figura 2  Medicamente Rx si OTC

Calea de administrare

Medicamente administrate pe calea orala

Medicamente administrate pe cai parenterale

Medicamente administrate pe caile transmucozale

Medicamente administrate pe cale cutanata

Specificitatea actiunii terapeutice

Medicamente specifice – se adreseaza unui anumit fenomen (digitalice, antibiotice)

Medicamente nespecifice  – se adreseaza unor mecanisme generale de actiune care pot intervene in mai multe entitati morbide, fara a avea specificitate pentru un agent patogen sau fenomen (medicamentele care actioneaza asupra sistemului nervos).

Locul de actiune si eliberare a substantei medicamentoase

Medicamente cu actiune locala sau topica – forme farmaceutice cu eliberare conventionala definite numai prin continutul de substanta medicamentoasa si concepute pentru actiune la nivelul locului de aplicare

Medicamente cu actiune sistemica sau generala

     Medicamente cu eliberare conventionala

     Medicamente cu eliberare modificata      eliberare accelerata    comprimate si granule efervescente

                                                                                                         comprimate liofilizate

                                                                       eliberare aminata (prelungita, retard)

                                                                       eliberare incetinita 

repetata (sustinuta)                                       controlata                                                    depot

formele farmaceutice contin o                     asigura o eliberare programata a s.m.

doza de atac si o doza de intretinere           cu o anumita viteza, pentru a determina

care se elibereaza treptat                             efectul terapeutic necesar

Medicamente cu eliberare la tinta (sisteme medicamentoase de transport si cedare la tinta, sisteme vectorizate)

                                            Vectori medicamentosi

Generatia I                              Generatia a II- a                      Generatia a III-a

Microsfere,                               Nanosfere,                             Vectori medicamentosi de a II-a generatie

Microcapsule                            Nanocapsule,                         pilotati de anticorpi monoclonati capabili sa

                                                 Lipozomi                                recunoasca tinta vizata

Ads by Eonads

Tot ce trebuie sa stii despre varicela sau varsat de vant

VIRUSUL VARICELA-ZOSTER (VVZ)

     Numele acestui virus a rezultat din asocierea numelui celor doua boli pe care le produce:

  1. Varicela, primoinfectia acuta,
  2. Herpes zoster, rezultat prin reactivarea infectiei.

     Epidemiologie. Raspindirea VVZ este cosmopolita; incidenta maxima a varicelei este la copii in virsta de 2-6 ani; adultii neimuni pot contracta boala. Varicela este o boala a sezonului de iarna si primavara. Herpesul zoster afecteaza adultii fara incidenta sezoniera definita.

     Rezervor de infectie sunt pacientii cu varicela; contagiul prin picaturi Flügge este cel mai important, dar este posibil si prin contactul cu leziunile cutanate; pacientul cu herpes zoster poate transmite varicela, prin contact cu leziunile.

     Infectia primara (varicela) este contractata aerogen prin mucoasa tractului respirator sau prin conjunctiva; in organism difuziunea infectiei este hematogena; dupa mai multe cicluri replicative virusul se localizeaza in tegument, mucoase si diferite organe tinta, in raport cu reactivitatea gazdei.

     Dupa o incubatie de 14-21 zile, boala debuteaza cu exantem si enantem vezicular initiat prin infectarea endoteliului capilar, cu tumefierea, degenerarea balonizanta a celulelor si acumularea de exudat in epiteliul pavimentos stratificat; veziculele apar in valuri succesive timp de 3-4 zile, dupa debut inca se observa concomitent in toate stadiile evolutive: maculo-papular, vezicular, cruste fara formarea de cicatrice; febra insoteste eruptia si variaza cu intensitatea exantemului.

     La copii malnutriti si la adulti evolutia bolii este severa din cauza frecventei cu care apar complicatii: pneumonii interstitiale, encefalite, meningite, mielite, sindrom Guillain-Barré, leziuni particularizate prin prezenta celulelor gigante multinucleate.

     Primoinfectia gravidelor expune fatul riscului infectios in utero si neonatal; infectia neonatala evolueaza cu leziuni grave ca si cea a adultului.

     Infectia latenta. Desi replicarea si difuziunea VVZ in organism sunt limitate prin producerea de interferon si efectori imunitari, virusul se propaga pe cale nervoasa centripetal in neuronii ganglionilor spinali si ai nervilor cranieni pe care ii infecteaza persistent integrat.

     Herpesul zoster apare prin reactivarea infectiei persistente cu VVZ a neuronilor ganglionari; cel mai frecvent reactivarea intereseaza neuronii unui singur ganglion, iar virusul se propaga centrifug in metamerul cutanat respectiv (al unui nerv intercostal, etc). Leziunile cutanate sunt similare celor din varicela sau herpes simplex, dar inflamatia acuta concomitenta a nervului senzitiv si ganglionului fac leziunile foarte dureroase. Durerea din nevralgia postherpetica poate fi ascutita si intermitenta sau constanta si debilitanta ( pregabalin, gabapentin).

      Imunitatea umorala si celulara sunt persistente si asigura imunitatea anti-varicela, dar nu protejeaza fata de reactivarile virusului.

     Profilaxia. Un vaccin viu atenuat a fost testat clinic cu bune rezultate, pentru protectia copiilor imunosupresati expusi la varicela; in lipsa vaciinului acesti copii pot fi chimioprofilactizati cu aciclovir. Imunoglobulinele anti-varicela-zoster administrate in perioada de incubatie a contactilor imunosupresati atenueaza severitatea bolii.

                                                                       Fig. 1 Varicela

                                   

       Fig. 2 Infectia primara si infectia latenta cu VVZ

VIRUSURI IMPLICATE IN PATOLOGIA UMANA- Ce este herpesul si cum putem trata aceasta afectiune ?

HERPESVIRUSURILE

     Familia HERPESVIRIDAE reuneste virusuri mari, sferice, cu diametrul de 120-200 nm; nucleocapsida icosaedrica este formata din 162 capsomere si contine genomul ADN (dublu catenar); au anvelopa pe suprafata careia proemina glicopetidele virale ca spiculi ( cu lungime de aproximativ 8 nm).

     Particulara herpesvirusurilor este evolutia infectiei primare acute in infectie persistenta integrata cu posibila reactivare (mai ales in gazda imunocompromisa).

Clasificare

     Din cele peste 100 de herpesvirusuri gazduite de variate animale, numai 8 infecteaza omul; aceste opt herpesvirusuri patogene pentru om sunt clasificate in trei subfamilii dependent de efectul citopatic, tropismul celular al infectiei (dar si alte criterii).

          Tabel 1 Clasificarea herpesvirusurilor patogene pentru om

SubfamiliaReprezentantiAbreviereEfectul citopaticInfectia persistenta
AlphaherpersvirinaeHerpersvirus uman 1 (virus herpes simpex tip 1)   Herpesvirus uman 2 (virus herpes simplex tip 2)   Herpesvirus uman 3 (virus Varicela zoster)VHS-1     VHS-2     VVZCitoliticNeuroni
BetaherpesvirinaeHerpervirus uman 5 (virus Citomegalic)   Herpesvirus uman 6 Herpesvirus uman 7VCM     VHU-6 VHU-7CitomegalicGlande – rinichi
GammaherpesvirinaeHerpesvirus uman 4 (virus Epstein-Barr)   Herpersvirus uman 8 (virus asociat sarcomului Kaposi)VEB     VHU-8 (VHSK)LimfoproliferativTesut limfoid

Replicarea herpesvirusurilor

     Dupa fixarea pe receptori celulari specifici, fuziunea anvelopei cu membrane citoplasmica permite endocitarea nucleocapsidei; decapsidarea se produce intr-un por al membranei nucleare. Morfogeneza herpesvirusurilor are loc in nucleu, iar maturarea prin membrana nucleara; din numarul mare de enzyme implicate in replicarea herpesvirusurilor, unele au devenit tinta terapiei antivirale.

VIRUSURILE HERPES SIMPLEX (VHS)

     Aceste virusuri sunt larg raspindite in populatiile umane, omul fiind singurul rezervor de infectie.

     Deoarece VHS cauzeaza infectie citolitica, leziunile in cursul bolii apar prin necroza celulelor infectate si inflamatia consecutiva; leziunile produse de VHS-1 si VHS-2 la nivelul pielii si mucoaselor sunt identice; in infectia primara leziunile sunt mai extinse decit in cea recurenta.

                                                

     Infectia primara. Dupa contact cu un excretor de virus, VHS ajunge pe o mucoasa sau tegument; tegumentul intact este impermeabil pentru VHS, trebuie sa existe o leziune, uneori simpla macerare cu escoriatie epidermica. Efectul citopatic include balonizarea celulelor infectate cu formarea de sincitii ( masa de protoplasma care contine un numar mare de nuclee, provenita din fuziunea mai multor celule sau dintr-o multiplicare foarte activa a celulelor); prin formarea sincitiilor VHS se raspindeste de la celula la celula, pe tegument si mucoase, iar prin neuroni ajunge la ganglionii radacinilor dorsale: VHS-1 in ganglionul nervului trigemen si VHS-2 in ganglionii nervilor sacrati.

 

     Infectia latenta. In stare nonreplicativa VHS persistent integrat in neuroni exprima putine gene; infectia persista toata viata.

     Reactivarea infectiei. Peste 80% din populatie este infectata latent cu VHS; unele dintre personae fac reactivari, altele nu – stimulii inductori ai reactivarii fiind: febra, pneumoniile bacteriene acute, radiatiile ultraviolete, stresul. Multe recurente sunt asimptomatice, insotite numai de eliminarea virusului prin secretiile orale, genitale.

     Leziunile herpesului recurent, desi similare cu ale herpesului primar, afecteaza arii mai restrinse si se vindeca mai repede; infectia primara cu VHS-2 la o gazda anterior infectata cu VHS-1 evolueaza mai benign ( posibil datorita inrudirii antigenice dintre cele doua virusuri).

          Tabel 2 Caracteristicile VHS-1 si VHS-2

CaracteristiciHerpersvirus uman 1 (virus herpes simpex tip 1) VHS-1Herpersvirus uman 2 (virus herpes simpex tip 2) VHS-2
TransmitereContact uzual cu saliva infectataSexual, Infectie neonatala de la mama cu leziuni genitale
Incidenta infectieiIncidenta cea mai mare – 70-90% dintre adulti au anticorpi Cele mai multe infectii sunt contractate intre virsta de 6 luni si 3 ani;Incidenta mai mare in colectivitatile cu standard igieno-sanitar redus si educatie deficitara
Forme cliniceBoala orofaringiana: la copii pina in 5 ani este frecvent manifesta; dupa incubatie de 2-12 zile (in medie 3-5 zile)apar: febra, gingivostomatita si faringita veziculara, limfadenita cervicala; dupa 2-3 saptamini survine vindecarea clinica. Boala recurenta se manifesta numai cu un buchet de vezicule labiale, initial foarte dureroase; evolutia leziunilor este spre pustule si cruste cu vindecare in 8-10 zile.   Keratoconjunctivite. Keratitele recurente pot duce la orbire prin opacifierea corneei.   Herpesul cutanat. Apare in zone cu abraziuni; la pacientii cu eczeme, arsuri boala evolueaza grav cu leziuni extensive, febra, eventual deces.   Encefalite herpetice. Sunt uzual mortaleHerpesul genital: cu leziuni veziculo- ulcerative foarte dureroase ale penisului, cervixului uterin, vaginului, vulvei, perineului; pot fi insotite de febra, disurie, limfadenita inghinala. Boala evolueaza spre vindecare in aproximativ 3 saptamini.   Herpesul neonatal: poate fi contractat in utero, intra- sau postpartum; evolueaza grav cu mortalitate 50%
Imunitatea antiherpeticaImunitatea anitiherpetica este celulara; anticorpii umorali, desi prezenti, nu previn infectia recurenta din cauza propagarii virusului direct de la celula la celula sau intraneuronal; celulele NK si interferonii sunt implicate in controlul infectiei primare si a recurentelor.
TratamentACICLOVIR: administrare pe cale orala si locala Lomaherpan (crema cu extract strandardizat de Melissa officinalis)

Igiena pielii și a îmbrăcămintei: sfaturi si ponturi pentru alegerea hainelor de calitate

Igiena pielii

Pielea curată nu favorizeaza dezvoltarea gemenilor microbieni. Aceștia nu se dezvoltă excesiv datorită uscăciunii tegumentului, reacției acide, prezenței sărurilor minerale și a unor substante asemănatoare lizozimului (fermenți ce au capacitatea de a distruge germenii microbieni).

In timpul unei săptămâni pe o piele murdară se poate aduna o cantitate de 0,5 kg eliminări dermice, pe tegumentul neacoperit se depune praf, funingine și alte murdării. În aceste condiții germenii microbieni au un mediu favorabil dezvoltării.

Pe o piele murdară apare blocarea canalelor glandelor sudoripale, ceea ce perturbă capacitatea de termoreglare. De asemenea, în glandele sebacee pătrund germeni microbieni  context în care  se manifestă inflamarea bulbilor firelor de păr și  este favorizată apariția coșurilor și a  furunculilor.

Baia generală se poate face pentru un preșcolar și un școlar la cel mult 6-7 zile. Este preferabilă recurgerea la baia sub formă de duș, deoarece în aceest fel se foloseește permanent apă curată, iar proiectarea jetului de apă  are efect benefic asupra terminațiilor nervoase.

Spălatul și periajul dinților se învața începănd de la 2,5-3  ani și se face minim o dată pe zi  seara (preferabil de două ori pe zi dimineața și seara).

Fiecare elev trebuie să știe că periuța de dinți, pieptenele, unghiera sau forfecuța pentru manichiură, aparatul de ras,  prosopul, lenjeria intimă, îmbrăcămintea și încălțămintea sunt obiecte proprii și nu se împrumută.

Spălarea  mâinilor  este definită ca  fiind o metodă de fricționare viguroasă a acestora pe toată suprafața după o prealabilă umezire și săpunire.

Cerințe:

  • Se scot de pe măini bijuteriile și ceasul;
  • Se umezesc mâinile cu apă curgătoare, se săpunesc energic palmele (se fricționează palmă de palmă), părțile posterioare ale măinilor (cu palma stângă pe parteaa posterioară a mâinii drepte și invers), spațiile interdigitale (palmele cu degetele încrucișate și desfăcute timp de 1 minut), regiunea loja unghiilor (fricționarea cu partea posterioară a

degetelor îndoite pe palma altei mâini, succesiv prin mișcări circulare de fricționat degetele mari ale ambelor mâini),  se fricționează 30 secunde;

  • Se înlătură urmele de săpun prin clătire cu apă potabilă;
  • Se sterg mâinile cu prosopul personal, cu cel de hărtie sau se usucă la uscător.

Igiena îmbrăcămintei și încălțămintei

Hainele trebuie să îndeplinească următoarele cerințe igienice:

  • Să permită circulația aerului;
  • Să fie termoconductibile și higroscopice;
  • Să fie rezistente fața de deformare și față de acțiunea atmosferică;
  • Comode, să nu îngreuieze mișcările, să nu afecteze pielea;
  • Să poată fi ușor îmbrăcate și dezbrăcate.

Aceste calități vor permite evitarea unei răciri excesive a corpului sau supraîncălzirea acestuia. Caracteristicile igienice ale hainelor sunt influențate de material, fabricarea țesăturii și de model.

La fabricarea lenjeriei se preferă țesăturile din bumbac, olandă, mătase. Purtată timp de o săptămână lenjeria de pat  se murdărește datorită  îmbibării cu substanțele eliminate de  pe piele. Lenjeria pentru somn trebuie să corespundă următoarelor cerințe: permiabilitate adecvată pentru aer, higroscopicitate, elasticitate, maleabilitate.  Sunt cerințe ce corespund țesăturilor din bumbac, vâscoză.

Îmbrăcămintea de vară de la Deefashion va fi în culori deschise care reflectă razele termice și permite penetrarea celor ultraviolete. Cea de iarnă în culori închise care rețin razele termice.

Încălțămintea trebuie să:  corespundă formei și dimensiunii tălpii, să nu jeneze, să nu perturbe dezvoltarea piciorului, să nu afecteze circulația sangvină.

În pantofi trebuie să existe permanent un spațiu oarecare, picioarele trebuie să încapă liber în ei, trebuie să fie impermiabili la apă, moi și ușori. Pantofii se aleg în funcție de vârstă, starea sănătății, anotimp, climă, caracteristicile solului.

Încălțămintea de cauciuc trebuie folosită cu atenție deoarece în ea pielea transpiră , uneori aparând și crăpături. Dacă se folosește este importantă protecția cu ajutorul tălpilor de pâslă și a ciorapilor de lână.

RELATIILE INTRE MICROORGANISME SI GAZDA UMANA

     Omul a aparut si evolueaza intr-o lume dominata de microorganism cu care in mod necesar stabileste diferite tipuri de relatii; din aceasta convietuire au rezultat ( si apar continuu) amprete reciproce:

  • la nivel molecular: antigene microbiene versus efectori imunitari ai gazdei, complement, reactivi de faza acuta;
  • la nivel celular: microorganisme versus fagocite;
  • la nivel tisular/organic: microorganism versus epitelii stratificate scuamoase, pseudostratificate ciliate, etc.

     SIMBIOZA este asocierea de vietuitoare din specii diferite care isi duc viata in comun; orice organism viu poate devein habitat (gazda) pentru alte forme de viata mai mici. Conditiile de gazduire si capacitatea microorganismelor de a le asimila sunt doua variabile care determina intrepatrunderea si dinamica relatiilor dintre consortii unei simbioze; relatiile simbiotice sunt urmatoarele:

  1. Forezia: este o asociere intimplatoare, nesistematizata; gazda transporta un organism mai mic dintr-un loc in altul:
  2. Musca domestica transporta variati agenti infectiosi din fecale pe alimente;
  3. Personalul medical poate transporta ape miini microorganism din propriul nas pe tegumentele, mucoasele si plagile pacientilor;
  4. Comensalismul: inseamna adapost si hrana oferite de gazda unui microorganism, gazda raminind indiferenta la convietuire;
  5. Mutualismul: este o relatie mai sistematizata in care apare evident beneficiul reciproc al consortilor;
  6. Parazitismul: caracterizeaza beneficiul unilateral al unui organism mai mic in defavoarea gazdei;
  7. Oportunismul: reflecta cel mai bine intrepatrunderea si dinamica relatiilor din cadrul simbiozei – un microorganism comensal, mutualist, saprofit al mediul extern poate deveni, pentru o perioada, parazit, in functie de conditiile asocierii.

                                         Fig.1 Diferitele tipuri de relatii simbiotice

     Microorganismele patogene ataca eficient gazda normo reactiva pe care, de cele mai multe ori, o imbolnavesc; dupa aparitia efectorilor imunitari sunt posibile urmatoarele:

  • distrugerea microorganismului agresor ceea ce determina vindecare;
  • trecerea la mutualism – bolnavul se vindeca, dar gazduieste persistent microorganismul patogen, in focare profunde care nu comunica cu exteriorul; imunitatea este intretinuta numai prin aceasta convietuire (profitul gazdei). Ocazional echilibrul este rupt si gazda se reimbolnaveste;
  • trecerea la comensalism – bolnavul se vindeca, dar continua sa gazduiasca microorganismul patogen in cavitati de unde il elimina in mediul extern; astfel gazda devine purtatoare sanatoasa de microorganism patogen, situatie din care nu are nici un profit.

     Microorganismele conditionat patogene si cele accidental patogene sunt comensale/mutualiste ale gazdei sau saprofite ale mediului extern ajunse in tesuturi prin efractia barierelor antimicrobiene; ele isi ataca gazda numai cind:

  1. apar disfunctii in sistemul barierelor sale antimicrobiene sau
  2. variatai genetica le confera capacitate patogene suplimetare.

     Odata cu vindecarea bolii revin la relatia anterioara. Tot mai multe microorganism initial considerate nepatogene pot imbolnavi o gazda compromisa – agravarea deficitelor de aparare antimicrobiana (imunosupresii, infectia cu HIV, etc).

                                          PATOGENITATEA MICROORGANISMELOR

     Un microorganism este patogen cind are sau poate dobindi structuri si functii prin care: penetreaza, se mentine, se inmulteste si invadeaza tesuturile, supravietuieste (eventual) raspunsului imun, supravietuieste intre doua gazde successive si determina leziuni.

     Urmare adaptarii la parazitism, microorganismele patogene au pierdut structuri si functii nesemnificative in organismal gazdei; toate sunt auxotrofe pentru nutrienti pe care ii gasesc preformati in umorile, tesuturile ori celulele gazdei. Dependenta unora de gazda face imposibila cultivarea lor pe medii artificiale.

     Virulenta masoara patogenitatea unui microorganism si se exprima in doze minim letale (DLM) sau, mai precis in doze letale 50% (DL50).

     Penetrarea – mucoasele sunt mai usor penetrate decit tegumentul normal; strategiile de penetrare sunt variate:

  1. translocarea prin epiteliul digestiv intact se realizeaza la nivelul celulelor M ale limfoepiteliului intestinal specializate in captarea informatiei antigenice;
  2. producerea de neuraminidase care rup acidul sialic din glicoproteine si fac mucusul penetrabil;
  3. crearea de discontinuitati in bariera ecologica prin bacteriocine (peptide de dimensiuni mici cu rol in comunicarea dintre bacterii);
  4. mobilitatea unor bacterii.

     Mentinerea pe suprafetele gazdei este asigurata de liganzi care recunosc receptorii specifici (fimbrii, glicocalix, proteine de membrana externa).

     Strategii de supravietuire – microorganismele sintetizeaza substante cu care se apara:

  • citotoxine bacteriene (leucocidine, hemolizine) care omoara fagocitele;

Fig.2 Actiunea hemolizielor asupra singelui (beta-hemoliza – hemoliza completa)

  • Helicobacter pylori produce ureeaza cu care hidrolizeaza ureea, amoniacul rezultat neutralizind acidul clorhidric si astfel obtine protectie fata de bariera acida gastrica.

 Fig.3 Rolul ureazei produsa de Helicobacter pylori in dezvoltarea ulcerelor

                          Fig.4 Testul ureei in respiratie cu C13 sau C14

     Multiplicarea in gazda – restrictiile nutritive create de chelatorii de fier (componente a sistemului imunitar) ai gazdei (lactoferina, transferina) sunt depasite de bacterii prin producerea de chelatori mai avizi de fier: enterochelina activa pe mucoase, aerobactinul activ in mediul intern.

     Invazia tesuturilor – unele bacterii o realizeaza prin enzime (hialuronidaza, colagenaza), altele prin mobilitatea particulara asociata cu structuri proteice dispuse polar (spirochete).

     Strategii de supravietuire fata de raspunsul imun al gazdei:

  • localizarea in situsuri privilegiate (bacterii dormante in macrofage, infectia persistent integrata a neuronilor prin virusul herpes simplex);
  • identitatea antigenica intre structuri de virulenta si structuri ale gazdei;
  • variatia antigenului de virulenta – variantele sunt selectate sub presiunea imuna a gazdei si infectia persista la un bolnav (cronicizarea infectiilor gonococice; virusurile gripale genereaza variante responsabile de izbucniri periodice epidemice sau pandemice ale gripei);

Strategii de supravietuire intre gazde succesive:

  • endosporii desicati asigura zeci si sute de ani persistenta in mediul extern a speciilor de Bacillus si Clostridium ;
  • endosimbioza legionelelor cu protozoare care se inchisteaza le asigura o mare rezistenta in ambient;
  • structuri speciale de perete fac rezistenti bacilii tuberculozei la desicare, agenti chimici si radiatii;
  • microorganismele foarte fragile s-au adaptat unele la transmiterea sexuala ( gonococii, Treponema) altele la transmiterea prin insecte hematofage ( borreliile, rickettsiile).

Categories: Bunastare

Tags:

Modele de COMUNICARE. Modelul de comunicare Shannon-Weaver

Unul dintre cele mai cunoscute modele de comunicare este modelul Shannon-Weaver, in care comunicarea informatiei este descompusa in urmatoarele elemente: sursa de la care pleaca mesajul catre transmitator, unde este codificat intr-un semnal, care poate fi distorsionat de zgomot, trecind prin canal in drumul catre receptor, unde este decodificat si transmis destinatarului.

              

Un alt model al comunicarii, este modelul cibernetic. Cibernetica este stiinta controlului si a comunicarii la oameni si masini (Norbert Wiener); studiaza functionarea organismelor – ansambluri biologice si mecanice. Cuvintul deriva din “kubernein” care inseamna “ a pilota, a guverna”, “kubernêtikê “ reprezentind arta sau stiinta guvernarii.

Wiener a oferit primul mare model teoretic de unificare a stiintiilor umane (biologie, logica, matematica, ergometrie, informatica) in jurul unei paradigme a comunicarii.

Comunicarea umana este, potrivit acestui model, asemeni unui dispozitiv de comunicare intre masini capabile sa transmita si sa interpreteze ordine.

Orice sistem – masina, organism, organizatie, este ca o cutie neagra dotata cu o intrare (in-put) si o iesire (out-put) si poseda o functie de transformare, care permite anticiparea out-put-ului pornind de la in-put. Orice modificare adusa unui element din sistem le afecteaza pe toate celelalte.

In acest model de comunicare o importanta deosebita o are feedback-ul.

                                               retroactiune care se manifesta la nivelul a diferite sisteme (biologice, tehnice, etc) in scopul mentinerii stabilitatii si echilibrului lor fata de influente exterioare.

             Fig. 2  Feedback biologic – mentinerea temperaturii fiziogice

Este conexiunea inversa dintr-un sistem comunicational ce cuprinde procedeele de autoreglare, care permit sistemului sa se adaptaeze la modificarile de context.

Sursa poate raspunde si se poate adapta la informatiile pe care le primeste despre rezultatele mesajelor trimise si se mentine echilibrul sistemului.

Feedback-ul are efecte de modificare si ghidare a activitatilor de codificare si transmitere ale sursei si poate lua forme diferite in functie de tipul de eveniment comunicational.

Wilbur Schramm accentueaza ca feedback-ul face ca procesul de comunicare sa fie circular si nu liniar si multidirectional.

             Fig. 3 Feedback-ul in procesul comunicarii interpersonale    

Omul nu este doar un simplu canal care transmite informatie – o supune unui tratament – decodeaza, filtreaza, stocheaza, utilizeaza informatia in cursul unei exepriente oarecare.

     Un model general de comunicare se compune din cinci elemente principale:

  1. Expeditorul (emitatorul, sursa, comunicatorul) mesajului – persoana care are ceva de spus si care doreste sa comunice; este foarte important ce anume vrea sa comunice, cui anume, in ce scop si in ce mod. Capacitatea unei persoane de a transmite mesaje, de a comunica, poarta denumirea de “ capacitate de comunicare” si aceasta difera de la om la om; in farmacie farmacistul, asistentul medical de farmacie, dar si pacientul se afla in postura de emitator/sursa.
  2. Mesajul – este rezultatul efortului pe care il depune emitatorul, de a-si comunica/transmite gindurile; codificarea presupune “traducerea” mesajului de catre emitator in simboluri care pot fi intelese de catre receptor. Fiecare mesaj are doua componente:
  3. Componenta verbala – alcatuita din cuvintele care alcatuiesc mesajul;
  4. Componenta non-verbala – este constituita din gesturile, expresiile fetei, intonatiile vocale si pozitia corpului, care insotesc mesajul verbal. Aceasta componenta este deosebit de importanta in transmiterea/ perceptia unui mesaj, avind o pondere de aproximativ 90% in procesul comunicarii.

                  Fig. 4 Model de comunicare

  • Primitorul (receptorul, destinatarul, cel caruia Ii se comunica) mesajului; este persoana care primeste mesajul. Ca sa poata primi si interpreta corect mesajul transmis, el trebuie sa fie pregatit pentru aceasta, sa fie “ deschis”, “apt” pntru comunicare. Oboseala primitorului sau unele obstacole, bariere intervenite in transmiterea mesajului pot face ca o parte a continutului acestuia sa nu fie receptionat, sau daca este receptionat, sa fie interpretat gresit. Decodificarea este actiunea prin care receptorul traduce mesajul intr-unul propriu si realizeaza apoi feedback-ul.
  • Feedback-ul ( retroactiunea, raspunsul) este reactia de raspuns a primitorului care demonstreaza ca mesajul a fost primit si inteles. Feedback-ul poate fi considerat si limbajul corporal al interlocutorului, reactiile faciale si intrebarile pe care le adreseaza.
  • Interferenta; contextul (mediul) reprezinta totalitatea conditiilor exterioare comunicarii. Acesta poate influenta comunicarea prin situatiile preeznte, conditiile de loc, de timp.  In toate elementele componente ale comunicarii poate aparea o interferenta, care poate perturba comunicarea. Prin interferenta intelegem toti factorii perturbatori fizici si psihologici care pot sa apara in cadrul fiecaruia dintre elementele amintite si care pot deranja buna transmitere ori receptionare a mesajului.

     Realizarea procesului de comunicare inseamna, mai simplificat, transferul ideii din mintea unui individ in mintea altui individ, cu ajutorul cuvintelor.

Categories: Relatii

Tags:

Cum ne intarim in mod natural sistemul imunitar – PLANTELE CU POTENTIAL TERAPEUTIC

PLANTELE  CU  POTENTIAL TERAPEUTIC

Incadrarea in unitatea sistematica din care fac parte si dupa compozitia chimica

Nu toate plantele contin principii active cu rol terapeutic si nici toate organele unei plante contin substante cu rol therapeutic, dovedit prin cercetari stiintifice.

Deci s-a renuntat la utilizarea integrala a plantelor, folosindu-se numai partile bogate in principii active.

Astfel se valorifica in farmacii sub forma preparata, parti din planta, cunoscute sub termenul general de PRODUSE VEGETALE, care sunt reprezentate fie prin organe vegetative (radacina, tulpina, frunza), fie prin organe de reproducere ( floarea, fructul, saminta).

  • Pentru radacini se foloseste termenul de RADIX sau RADICIBUS;
  • Pentru tulpini se foloseste termenul de HERBA;
  • Pentru frunze se foloseste termenul de FOLIUM;
  • Pentru flori se foloseste termenul de FLOS;
  • Pentru fructe se foloseste termenul de FRUCTUS;
  • Pentru seminte se foloseste termenul de SEMEN;
  • Pentru muguri se foloseste termenul de GEMMAE sau TURIONES;
  • Pentru scoarta se foloseste termenul de CORTEX;
  • Pentru tuberculi se foloseste termenul de TUBERA;
  • Pentru rizomi se foloseste termenul de RHIZOMA;
  • Pentru bulbi se foloseste termenul de BULBUS.

Utilizarea tuturor acestor parti se bazeaza pe continutul lor in principii active care pot fi:

  • alcaloizi din Chinae cortex ( scoarta de arbore de chinina), Aconiti tubera( tuberculi de omag);
  • substante amare din Centauri herba ( Tintaura),Gentianae radix. Taraxaci herba.
  • uleiuri volatile din Thymi herba( Cimbrul);
  • gudroane din care prin distilare se obtin uleiuri speciale cu utilizari farmaceutice din diferite specii de Pinus, Lavandulae flos, Menthae folium, Carvi fructus, Chamomillae flos, Coriandri fructus.
  • terebentina din distilarea careia se obtine colofoniu;
  • prin inciziile facute in tulpina unor plante se obtin gumele, cu intrebuintari farmaceutice ca: guma Arabica din Acacia Senegal( salcim) – tragacanta
  • amidonul:-AMYLUM – oficinal in FR X.

     Este cea mai importanta poliglucida de rezerva din regnul vegetal.Poate fi depozitat in diferite organe:tuberculi(cartof), radacina(manhiton), tulpina(unele specii de palmieri), seminte(unele leguminoase), cariopse(gramineae).Forma si marimea granulelor de amidon difera de la o specie la alta.

  • camfor – Camphora
  • vitamine – Maydis stigmata. Cynosbati fructus (rosae pseudofructus) , Faex medicinalis-  drojdia de bere; masa uscata a ciupercii unicelulare Saccharanyces. .

                – glucide (zaharuri, zaharide, hidrati de carbon)

Genul Echinacea

  • Echinacea purpurea
  • Echinacea angustifolia            
  • Echinacea pallida

Sunt plante cultivate pe scara larga in Europa.

Echinacea este o planta originara din America de Nord, folosita in trecut de indienii din preeriile actualelor state Arkansas, Kansas, Missouri si Oklahoma.

Planta se mai numeste radacina sarpelui, deoarce radacina ei groasa a fost folosita de catre indieni pentru tratarea muscaturilor de serpi. Cu toate ca ea creste si este recoltata in continuare din flora spontana, majoritatea drogurilor vegetale se obtin din plante cultivate.

Se utilizeaza medicinal radacina sau partea aeriana in stadiul de inflorire. Perioada de inflorire este din iunie pana in septembrie/octombrie

Indienii din America au folosit diverse specii de echinacea, preponderent Echinacea angustifolia, pentru tratarea muscaturilor de insecte toxice si serpi, ca antidot in diverse intoxicatii, in afectiuni oculare, afectiuni respiratorii, rani, arsuri, ulceratii, gonoree, rabie, eczeme, precum si pentru tratarea oreionului, pojarului si variolei. De asemenea a fost folosita pentru ameliorarea durerilor cu localizari diferite, de ex. dureri ale dintilor, crampe intestinale, sau chiar epilepsie. Imigrantii au adoptat rapid utilizarea terapeutica a acestei plante si din acel moment ea a devenit una din plantele cele mai bine vandute in SUA. De la inceputul secolului XX preparatele de echinacea  au fost cunoscute in Europa si cererea pentru aceasta a devenit foarte mare, astfel incat materia prima din America nu a mai putut satisface cererea si au fost importate semintele pentru a cultiva si cerceta planta la fata locului.

Dintr-o eroare, in locul semintelor de Echinacea angustifolia, in Europa au ajuns semintele de Echinacea purpurea, cercetarile ulterioare avand ca obiect in principal aceasta specie.

Numele de Echinacea provine de la grecescul echinos=arici si se refera la fructul tepos.

In Europa materialul vegetal de cultura ar proveni de la Echinacea purpurea si Echinacea angustifolia. Intre aceste specii exista atat diferente de ordin morfologic, cat si histo-anatomic dar mai ales biochimic, aceasta din urma se reflecta si in calitatea raspunsului preparatelor medicamentoase la nivelul sistemului imunitar. Toate cele trei specii sunt cultivate pe scara larga in Europa.

In literatura de specialitate din SUA sunt amintite 9 specii de Echinacea care cresc in flora spontana.

Cea mai folosita este specia cu flori rosii (Echinacea purpurea), care este cel mai vandut stimulent imunitar („vaccinul antigripal natural”).

  • Produsul vegetal este un drog colectiv fiind constituit din radacinile si partile aeriene recoltate de la cele trei specii: Echinaceae radix et herba.
  • Cele trei specii de Echinacea sunt plante erbacee. Prezintă frunze liniare, de formă lanceolat- eliptică, cu marginea întreagă şi cu trei nervuri de culoare verde închis, tomentoase, aproximativ paralele. Frunzele bazale sunt lung peţiolate, cele superioare sunt scurt peţiolate sau sesile. Inflorescenţa este un capitul constituit din flori hermafrodite, tubulare, de culoare brun rosietică, înconjurate de câteva flori femele, ligulate, de culoare roşie-rozie.
  • Rădăcinile speciilor de Echinacea se prezintă sub forma unor fragmente cilindrice, neregulat ramificate, torsionate, cu suprafaţa externă striată longitudinal, de culoare brun-negricioasă.
  • Gustul, la început uşor dulceag şi aromatic, devine apoi amar şi astringent.
  • Mirosul este slab, caracteristic.
  • În condiţiile unei conservări necorespunzătoare, izobutilamidele din compoziţia produsului Echinacea purpureae radix se degradează. Ca urmare, îşi pierde gustul iute-arzător care îl caracterizează; în acelaşi timp, efectul imunostimulator scade în intensitate sau chiar dispare
  • Echinaceea este un remediu eficient contra racelilor, gripei, a infectiilor tractului respirator superior, infectiilor genito-urinare si a altor boli. Este adesea folosita pentru combaterea gripei obisnuite: ajuta organismul sa-si revina, stimuland sistemul imun sa lupte impotriva altor infectii.
  • In 2002, cercetatorii au demonstrat ca in vitro echinaceea este un puternic agent antiviral impotriva virusului herpex simplex.
  • In 1988 cercetatorii germani au descoperit ca planta produce o crestere semnificativa a fagocitozei, un proces prin care corpurile straine organismului sunt distruse de celule sistemului imun.
  • Echinaceea intareste sistemul imun al organismului si creste rezistenta la infectii, mai ales la gripa. In consecinta planta este deosebit de utila pentru persoanele imunodeprimante. Poate fi eficienta si ca tratament adjuvant cand sistemul imun este deprimat de medicamente, ca urmare a chimoterapiei canceroase. Totusi intrebuintarea plantei intr-un astfel de caz trebuie luata in calcul si prescrisa doar de catre medic.

Musetelul (Matricaria chamomilla)- planta ierboasa, anuala, aromata

-frunze- penat sectate

-flori- organizate in inflorescenta, cu flori marginale, ligulate, albe si flori interioare, tubuloase, galbene.

     De la musetel se recolteaza inflorescentele, puternic mirositoare, care contin flavonozide si uleiuri volatile. Extractiile de musetel se folosesc intern si extern avand efect antiinflamator, spasmolitic, antialergic, cicatrizant , sedativ, antiseptic.

Acerola – pulbere bio 100g Raab

Produsul este certificat ecolgic si contine ingrediente precum:

– 80% acerola

– 20% maltodextrina

Acerola este un fruct deosebit de bogat in Vitamina C, ideal pentru sustinerea sistemului imunitar.
Poate fi adaugat in apa, in smoothies, sau in sucurile preferate presate la rece.

Valori nutritionale per 100g sunt:

  • Energie: 417kcal
    – Carbohidrati: 83g
    – Vitamina C: 4722mg

Tara de origine este Brazilia.

Mai multe detalii pe Alegebio.ro (click pe link).

RELAŢIA CLIENT –CONSILIER EDUCAŢIONAL

Conform Legii 129/2002 privind aprobarea şi completarea OG 92/2000 se desprind câteva reglementări privind desfăşurarea în timpa relaţiei cu clientul, în cazul activităţii de întocmire a referatelor de evaluare solicitate de organele judiciare. Consilierul desemnat să întocmească referatul de evaluare trebuie să îşi desfăşoare activitatea cu respectarea termenelor de timp stabilite de lege, după cum urmează:

  • stabileşte de îndată, dar nu mai târziu de 5 zile de la data primirii solicitării instanţei de judecată, locul, data şi ora primei întrevederi cu persoana pentru care s-a solicitat referatul de evaluare;
  • prima întrevedere cu persoana pentru care s-a solicitat referatul de evaluare trebuie să aibă loc în termen de 7 zile de la data primirii solicitării instanţei de judecată;
  • înaintează referatul de evaluare organului judiciar/instanţei de judecată în termen de 14 zile de la primirea solicitării (Regulamentul de aplicare a dispoziţiilor O.G. 92 / 2000, art.8, a, f ).

Din punctul de vedere al spaţiului de desfăşurare a relaţiei dintre consilierul de probaţiune desemnat să întocmească referatul de evaluare şi persoana pentru care s-a solicitat referatul, există câteva locaţii în care se pot desfăşura întâlnirile între aceştia în scopul culegerii informaţiilor necesare întocmirii referatului:

  • la biroul serviciului de probaţiune;
  • la domiciliul persoanei pentru care s-a solicitat referatul de evaluare;
  • într-un spaţiu pus la dispoziţie de către inspectoratul judeţean de poliţie, în cazul în care persoana pentru care s-a solicitat referatul de evaluare se află în arestul IJP;
  • într-un spaţiu pus la dispoziţie în penitenciar, în cazul în care persoana pentru care s-a solicitat referatul de evaluare se află în arest preventiv sau este condamnat pentru o infracţiune anterioară în cadrul penitenciarului.

În cazul în care locul de desfăşurare a întâlnirii cu persoana pentru care s-a solicitat referatul de evaluare stabilit este biroul serviciului de probaţiune, consilierul trebuie să acorde atenţie câtorva aspecte privitoare la crearea unei ambianţe favorabile desfăşurării în bune condiţii a interviului.

Astfel, consilierul trebuie să se asigure că sunt înlăturate, pe cât posibil sursele de zgomot, care ar distrage atenţia persoanei intervievate de la cursul interviului. În măsura în care serviciul dispune de un spaţiu special destinat desfăşurării interviului, înainte de a stabili ora interviului, consilierul este bine sa se asigure că, în aceeaşi perioadă de timp, nu este programat un alt interviu. De asemenea, consilierul este bine să întrerupă funcţionarea telefonului fix sau mobil şi să-şi anunţe colegii cu privire la faptul că în acea perioadă se desfăşoară un interviu, pentru a nu fi întrerupt.

În condiţiile în care consilierul are indicii cu privire la agresivitatea crescută a persoanei pentru care s-a solicitat referatul de evaluare şi consideră că se expune unui pericol de a fi agresat în timpul interviului, poate lua măsuri de precauţie, lăsând în funcţiune telefonul fix şi cerând unui coleg să sune sau să intre în încăpere pentru a se asigura că totul este în regulă.

Este indicat ca încăperea destinată desfăşurării interviurilor să fie dotată cu cel puţin o masă şi două scaune, acestea fiind aşezate pe colţul mesei şi nu de o parte şi de cealaltă a ei pentru a se evita crearea barierelor fizice în comunicarea dintre consilier şi persoana intervievată.

Pentru a putea controla durata interviului, fără a se uita prea des la ceasul de mână, situaţie care ar putea fi stânjenitoare pentru persoana intervievată, creându-i acesteia impresia că nu  este ascultat cu interes sau că ar trebui să îşi întrerupă relatarea, consilierul este bine să se asigure că există un ceas aşezat pe perete sau pe masă astfel încât să fie vizibil fără efort.

În condiţiile în care serviciul nu dispune de un spaţiu special destinat desfăşurării interviurilor şi acestea au loc în aceeaşi încăpere care serveşte drept spaţiu pentru birourile consilierilor de probaţiune, acesta trebuie să ia câteva măsuri care să asigure un minimum de confort persoanei intervievate din punctul de vedere al confidenţialităţii şi să nu fie distras de stimulii din jur. Astfel, se poate dovedi utilă aşezarea scaunului persoanei intervievate astfel încât aceasta să stea cu spatele spre ceilalţi consilieri din încăpere.

În cazul în care interviul se desfăşoară la domiciliul persoanei pentru care s-a solicitat referatul de evaluare, consilierul de probaţiune are într-o mai mică măsură posibilitatea de a interveni în amenajarea spaţiului de desfăşurare a interviului, însă poate cere celorlalţi membri ai familiei să îl lase singur cu persoana intervievată, evitând astfel posibila reţinere a persoanei intervievate de a relata anumite aspecte legate de relaţiile din cadrul familiei sau de comiterea infracţiunii. De asemenea, se evită deturnarea cursului interviului prin intervenţiile celorlalţi membri ai familiei aflaţi în încăpere.

În situaţia în care consilierul obţine informaţii din dosarul penal sau din alte surse de informaţii asupra agresivităţii persoanei pentru care s-a solicitat referatul de evaluare, există posibilitatea de a se deplasa la domiciliul acesteia, însoţit de un coleg. Dacă, astfel de semnale sunt recepţionate de consilier, imediat după primul contact cu clientul sau cu un membru al familiei sale, care ar putea fi violent, în locul pătrunderii în locuinţa acestuia şi continuării interviului, este mai potrivită invitarea persoanei la biroul serviciului de probaţiune pentru desfăşurarea interviului, într-un mediu care oferă siguranţă.

Dacă persoana pentru care s-a solicitat referatul de evaluare se află în arestul poliţiei sau în penitenciar, în cele mai multe cazuri, consilierul de probaţiune va fi acompaniat în timpul desfăşurării interviului de către un lucrător de poliţie, respectiv un subofiţer responsabil cu paza. Acest fapt ar putea crea disconfort persoanei intervievate şi   ar putea avea efect asupra calităţii informaţiilor obţinute. Acest inconvenient ar putea fi  redus prin invitarea persoanei intervievate să se aşeze cu spatele la cea de a treia persoană sau prin rugămintea adresată poliţistului sau subofiţerului de a supraveghea desfăşurarea interviului din capătul încăperii opus locului unde se desfăşoară interviul sau chiar de la intrarea în încăpere, astfel încât să fie posibilă intervenţia sa în cazul în care este necesară fără a afecta în prea mare măsură desfăşurarea interviului.

Cadrul etic în care se desfăşoară relaţia profesională dintre consilierul de probaţiune şi persoana pentru care s-a solicitat întocmirea referatului de evaluare, cuprinde principii şi valori specifice, dezvoltate în cadrul activităţii de probaţiune din ţările cu tradiţie în acest domeniu. Este vorba despre un set de principii şi valori care relevă dualitatea “suport – control” a activităţii de probaţiune.

Principiile şi valorile se însuşesc de către consilierii de probaţiune în cadrul studiilor universitare şi a programelor de pregătire profesională iniţială şi continuă şi se dezvoltă o dată cu experienţa practică a acestora. Interiorizate, aceste principii şi valori se concretizează în atitudini ale consilierilor de probaţiune faţă de persoanele cu care dezvoltă o relaţie profesională şi în cultura organizaţională a serviciilor de probaţiune.

Vom face referire pe scurt la principiile şi valorile relevante cu deosebire pentru componenta activităţii de probaţiune. Onestitatea se regăseşte în atitudinea consilierului faţă de persoana pentru care s-a solicitat întocmirea referatului de evaluare încă din stadiul iniţial al dezvoltării relaţiei profesionale, în modul în care consilierul de probaţiune îi prezintă clientului rolul său şi al referatului de evaluare, posibilitatea pe care acesta o are de a refuza colaborarea cu consilierul de probaţiune şi consecinţele pe care le va avea acest refuz, precum şi precizarea limitelor confidenţialităţii. Este bine cunoscut faptul că informaţiile pe care ni le furnizează persoana pentru care s-a solicitat întocmirea referatului de evaluare sunt confidenţiale, însă limitele acestei confidenţialităţi sunt clar determinate şi trebuie aduse la cunoştinţa persoanei în cauză. Informaţiile oferite consilierului stau la baza unei evaluări şi sunt menţionate în referatul de evaluare, în măsura relevanţei lor, care este ataşat dosarului penal.

Respectul se regăseşte într-o atitudine politicoasă a consilierului de probaţiune faţă de persoana pentru care s-a solicitat întocmirea referatului de evaluare, de valorizare şi de nediscriminare a acesteia datorită comportamentului său sau apartenenţei sale la o anumită etnie ori categorie socială.

Acceptanţa se regăseşte într-o atitudine nonpunitivă a consilierului, în stadiul de evaluare acesta încercând să înţeleagă comportamentul persoanei şi nu să-l judece.

Aceste principii, interiorizate de către consilierul de probaţiune se află în spatele comportamentului său profesional şi îl ajută să dezvolte o relaţie profesională eficientă cu clientul şi să rezolve, uneori, conflictul de valori generat de bipolaritatea suport –autoritate, specifică activităţii de probaţiune.

În stadiul iniţial al activităţii de probaţiune, de evaluare pentru întocmirea referatului de evaluare pentru instanţă, atitudinea suportivă se exprimă prin crearea unui cadru în care persoana pentru care s-a solicitat referatul, se simte confortabil, prin utilizarea ascultării active, cu toate elementele sale (empatie, parafrazare, reflectare, sumarizare), prin evitarea judecaţilor de valoare, etc.

Autoritatea este dată de rolul de profesionist în cadrul sistemului de justiţie penală, care realizează o evaluare concretizată într-un document oficial, referatul de evaluare.

Ambele atitudini (suportivă şi autoritară) se relevă din comportamentul verbal (informaţiile pe care consilierul le oferă persoanei, modul în care conduce interviul, tipurile de întrebări pe care le utilizează) corelat cu comportamentul nonverbal (postura corpului, privirea, mimica, gestica, modulaţia vocii, tonul, ţinuta vestimentară).

Concluzii: crearea relaţiei profesionale este strâns legată de un climat de comunicare adecvat, prin manifestarea interesului, a respectului, autenticităţii, confidenţialităţii şi acceptării clientului de către consilierul de probaţiune. Dar relaţia profesională înseamnă şi stabilirea unor limite clare ale acesteia: să arăţi că-ţi pasă de cel din faţa ta, dar să nu ai o atitudine prea prietenoasă ori familiară.

No Comments

Categories: Relatii

Tags:

Abilităţi şi competenţe în consilierea educaţională a copilului, adolescentului şi a familiei

PARADIGMA COGNITIV-COMPORTAMENTALĂ ÎN CONSILIERE

1. Cogniţia (credinţă, gând) –cel mai important determinant al răspunsurilor afectiv-emoţional-subiective, cognitiv-comportamentale. Cogniţiile sunt structuri informaţionale ce implică: conţinuturi informaţionale şi procese informaţionale.

Fundamente: (Beck, 1976, Ellis, 1994)

•Conţinuturile informaţionale se referă la motivaţii, percepţii, gânduri, au un caracter specific (clar direcţionate), local (situaţional) sau general (transsituaţional)

•Exemplu: Toată lumea mă urăşte.

Procesele informaţionale vizează transformarea conţinuturilor după principiul “dacă – atunci”

Exemplu: Dacă toată lumea mă urăşte, atunci îmi iau viaţa.

•2. Mare parte din psihopatologie este rezultatul cogniţiilor disfuncţionale şi/sau iraţionale.

3. Aceste cogniţii deviante pot fi identificate şi schimbate

4. Schimbarea se face prin tehnici cognitive şi /sau comportamentale validate ştiinţific.

MODELUL ABC COGNITIV

•Model iniţiat de Ellias (1962), dezvoltat de Beck (1976):

1. A – evenimentul activator (situaţie de viaţă externă sau situaţie subiectivă) care activează întreaga personalitate;

2. B – cogniţiile persoanei (prelucrarea informaţională) care mediază modalitatea de percepere şi reprezentare a evenimentului activator;

3. C – consecinţele procesării cognitive a evenimentului activator.

•Aceste 3 componente puse in relaţia terapeutică determină apariţia altor două componente (Modelul ABCDE):

4. D – restructurarea cogniţiilor disfuncţionale sau iraţionale;

5. E – asimilarea unor noi cogniţii funcţionale, raţionale în locul celor problematice.

RELAŢIA TERAPEUTICĂ COGNITIV-COMPORTAMENTALĂ

•Relaţia terapeutică cognitiv-comportamentală se caracterizează prin empatie, acceptare necondiţionată a clientului, congruenţă şi colaborare.

RELAŢIA TERAPEUTICĂ

1. Empatia – Truax şi Carkhuf propun o scală de evaluare a empatiei, cotată cu maxim 12 puncte:

•0-2: terapeutul pune întrebări, formulează critici, dă sfaturi;

•2-4: terapeutul reflectă aspectele exterioare la care face referire clientul;

•4-6: reflectările terapeutului includ şi trăiri ale clientului, dar de importanţă secundară;

•6-8: terapeutul analizează doar o parte din trăirile majore ale clientului (de obicei se opreşte la una singură);

•8-10: terapeutul analizează marea majoritate a trăirilor clientului;

•10-12: terapeutul a surprins toate aspectele semnificative exprimate de client.

2. Acceptarea necondiţionată presupune acceptarea pacientului cu toate problemele sale, ca un întreg, fără ca aceasta să însemne că acceptăm ceea ce face sau cum gândeşte.

3. Congruenţa se referă la gradul de suprapunere între comportamentul manifest al terapeutului şi comportamentul interior.

4. Colaborarea se referă la faptul că demersul terapeutic este bine structurat şi se face după o agendă comună, negociată şi convenită cu clientul, iar apoi se verifică mereu dacă obiectivele terapeutului şi ale clientului coincid. (vezi rolul evaluărilor periodice în eficienţa consilierii!)

5. Transferul şi contratransferul în relaţia terapeutică. Transferul – totalitatea trăirilor afective (+, -), a patternurilor comportamentale pe care le experimentează clintul faţă de terapeut. Când transferul devine puternic, acesta poate bloca relaţia terapeutică (se instalează nevroza de transfer)

Contratransferul – totalitatea trăirilor afective şi a patternurilor psihocomportamentale pe care le experimentează terapeutul faţă de client. Este recomandat ca acest aspect să nu intervină în relaţia terapeutică.

Semne ale contratransferului:reacţii emoţionale puternice (+.-), faţă de client, nejustificate în relaţia terapeutică; •- fantezii sexuale cu clintul; •- creşterea /scăderea, nejustificată terapeutic, a frecvenţei întâlnirilor.

Categories: Parenting

Tags:

Devino cea mai buna versiune a ta!Aboneaza-te acum!
EnglishRomanian