Vitaminele si suplimentele alimentare reprezintă produse ale căror scop este de compleare a unei diete normale si care sunt surse concentrate de nutrienti sau alte substante cu efect nutritional sau fiziologic, separat sau in combinatie, comercializate sub forma de doza.

     Nutrientii sunt următoarele substanţe: vitamine, minerale.

     Alte substante sunt: aminoacizi, enzime, prebiotice, probiotice, acizi grasi esentiali (EPA, DHA), extracte vegetale si animale, produse ale stupului, diverse substante bioactive.

     Sunt excluse substantele care au exclusiv proprietati farmaceutice.

Probleme de concentrare? – Neuromax crește atenția (Vitamine si Suplimente)

    Suplimentele alimentare contin numai vitamine si minerale in formele prevazute in legislatie.

    

Suplimente alimentare care contin vitamine si/sau minerale in amestec cu alte substante cu efect nutritional sau fiziologic sunt notificate in cadrul unor insitutii oficiale.
Suplimentele alimentare care contin plante medicinale si aromatice ca atare si produse ale stupului se introduc pe piata in baza certificatului de comercializare obtinut de la Institutul de Bioresurse Alimentare din cadrul Ministerului Agriculturii si Dezvoltarii Rurale.
Etichetarea, prezentarea si reclama nu trebuie sa atribuie suplimentelor alimentare proprietatea de prevenire, tratare sau vindecare a unei boli umane sau sa faca referire la asemenea proprietati.

Eticheta trebuie sa contina urmatoarele mentiuni:

• numele categoriilor de nutrienti sau de substante ce caracterizeaza produsul ori o indicatie a naturii acestor nutrienti sau substante;
• portia recomandata pentru consumul zilnic;
• un avertisment pentru a nu depasi doza recomandata;
• o atentionare ca suplimentele alimentare nu trebuie sa inlocuiasca un regim alimentar variat;
• o atentionare ca produsele nu trebuie lasate la indemina copiilor mici. In cazul in care un supliment alimentar contine precursori ai diferitelor tipuri de hormoni sau alte substante interzise sportivilor, vanzarea produsului se va face doar cu inscriptionarea pe eticheta a mentiunii: “Produs interzis sportivilor.” Etichetarea, prezentarea si reclama suplimentelor alimentare nu vor include afirmatii directe sau care sa induca idea ca o dieta corespunzatoare si diversificata nu poate asigura cantitati adecvate de substante nutritive in general.

Se permite ca in publicitatea aferenta a suplimentelor alimentare sa se utilizeze mentiuni precum: “suplimentele alimentare pot fi consumate:

• in vederea optimizarii functiilor organismului,
• pentru mentinerea starii de sanatate,
• revigorararii, tonifierii organismului,
• cresterea calitatii vietii,
• reducerea sau limitarea consecintelor negative ale contaminantilor,
• dezvoltarea unui fizic si psihic sanatos,
• imbunatatirea calitatii vietii. Comparativ cu suplimentele alimentare, fitomedicamentele sunt obligate sa corespunda unor criterii de calitate farmaceutica [Loew D., Wirksamkeit und Sicherheit praxisrelevanter Phytopharmaka, Z.Phytother, 2005, 26 (2), 11], ele conditionand de regula intr-o anumita forma extracte vegetale. Pentru obtinerea unui fitomedicament de calitate farmaceutica extractul trebuie sa corespunda specificatiilor din farmacopee sau prescriptiilor acceptate prin anumite reglementari cu privire la: produsul vegatal [Seitz R., Phyto-Symposium zu Ehren von Professor Heinz Schilcher, Z. Phytother, 2005, 26 (1), 136-139] care trebuie prelucrat, reproductibilitatea proceselor de obtinere [Blasius H., Qualität von Phytopharmaka, Deutsche Apotheker Zeitung, 1998, 138 (19), 48], compozitia chimica ( in cadrul careia se disting anumite substante considerate ca biologic active ) [Gaedcke F., Kraft K., Winterhoff H., Schulz V, Grenzen der Differenzierung pflanzilicher Extrakte, Z Phytother., 2007, 28 (3), 138]. In cazul unor extracte speciale, la toate aceste cerinte se adauga existenta unor studii farmacologice in vitro si/sau in vivo si clinice [Winterhoff H., Zur Zukunft der Phytopharmaka in Europa, Z. Phytother, 2004, 25 (1), 8- 11].

Exemple:

Neuromax – Complex de ingrediente cu acțiune neuroprotectoare care intârzie procesele de îmbătrânire cerebrală. Ofera tonicitate naturala sistemelor vascular si nervos si contribuie la imbunatatirea anumitor functii cerebrale:

• memoria
• atenția
• concentrarea
• coordonarea mișcărilor și echilibru emoțional. Ginkgo Max este un activator al circulației sangvine periferice si oxigenează eficient creierul. Îmbunătățește atenția, concentrarea și memoria.

    EGb 761- extract standardizat din frunze de Ginkgo biloba L., obtinut printr-un procedeu special, care implica un numar mare de etape (18 la numar) care au ca scop atat indepartarea substantelor nedorite (ca acizii ginkgolici sau biflavonele, care impieteaza asupra resorbtiei mai ales a derivatilor flavonoidici) cat si imbogatirea extractului in substante relevante pentru actiunea sa farmacologica (glicozide flavonice, lactone terpenice).

     EGb 761 conţine: 24% ginkgoflavonozide şi 6% terpene (2,8-3,4% ginkgolide A, B, C si 2,6-3,2% bilobalid)

     Experimentele in vitro şi in vivo, dar şi clinice  efectuate au demonstrat că EGb 761 dezvoltă o activitate farmacologică complexă. Se poate afirma, că extractul special manifestă acţiune anti-ischemică, anti-edematoasă, anti-hipoxică, anti-radicalară şi de asemenea îmbunătăţeşte proprietăţile reologice ale sângelui.

     Medicamentele care contin EGB 761 se administreaza in tratamentul simptomatic al sindromului demential, in dementele primare degenerative (Alzheimer) sau vasculare, precum si in forme mixte in doze de 240 mg/zi, impartirea dozei in doua prize, dimineata si seara, dovedindu-se a fi cea mai eficienta. De asemenea, preparatele mentionate se indica in doze de 120 mg/zi in tratamentul unor afectiuni vasculare periferice cum ar fi claudicatia intermitenta.

     Frunzele de Ginkgo biloba L. nu se utilizează ca atare în terapie (deşi în prezent pe piaţa româneasca de medicamente există ceaiuri mono- /multi- componentă care conţin Ginkgo folium ) şi nici sub forma extractelor de tip infuzie sau tinctură.

     Omul a aparut si evolueaza intr-o lume dominata de microorganism cu care in mod necesar stabileste diferite tipuri de relatii; din aceasta convietuire au rezultat ( si apar continuu) amprete reciproce:

• la nivel molecular: antigene microbiene versus efectori imunitari ai gazdei, complement, reactivi de faza acuta;
• la nivel celular: microorganisme versus fagocite;
• la nivel tisular/organic: microorganism versus epitelii stratificate scuamoase, pseudostratificate ciliate, etc.

     SIMBIOZA este asocierea de vietuitoare din specii diferite care isi duc viata in comun; orice organism viu poate devein habitat (gazda) pentru alte forme de viata mai mici. Conditiile de gazduire si capacitatea microorganismelor de a le asimila sunt doua variabile care determina intrepatrunderea si dinamica relatiilor dintre consortii unei simbioze; relatiile simbiotice sunt urmatoarele:

1. Forezia: este o asociere intimplatoare, nesistematizata; gazda transporta un organism mai mic dintr-un loc in altul:
2. Musca domestica transporta variati agenti infectiosi din fecale pe alimente;
3. Personalul medical poate transporta ape miini microorganism din propriul nas pe tegumentele, mucoasele si plagile pacientilor;
4. Comensalismul: inseamna adapost si hrana oferite de gazda unui microorganism, gazda raminind indiferenta la convietuire;
5. Mutualismul: este o relatie mai sistematizata in care apare evident beneficiul reciproc al consortilor;
6. Parazitismul: caracterizeaza beneficiul unilateral al unui organism mai mic in defavoarea gazdei;
7. Oportunismul: reflecta cel mai bine intrepatrunderea si dinamica relatiilor din cadrul simbiozei – un microorganism comensal, mutualist, saprofit al mediul extern poate deveni, pentru o perioada, parazit, in functie de conditiile asocierii.

                                         Fig.1 Diferitele tipuri de relatii simbiotice

     Microorganismele patogene ataca eficient gazda normo reactiva pe care, de cele mai multe ori, o imbolnavesc; dupa aparitia efectorilor imunitari sunt posibile urmatoarele:

• distrugerea microorganismului agresor ceea ce determina vindecare;
• trecerea la mutualism – bolnavul se vindeca, dar gazduieste persistent microorganismul patogen, in focare profunde care nu comunica cu exteriorul; imunitatea este intretinuta numai prin aceasta convietuire (profitul gazdei). Ocazional echilibrul este rupt si gazda se reimbolnaveste;
• trecerea la comensalism – bolnavul se vindeca, dar continua sa gazduiasca microorganismul patogen in cavitati de unde il elimina in mediul extern; astfel gazda devine purtatoare sanatoasa de microorganism patogen, situatie din care nu are nici un profit.

     Microorganismele conditionat patogene si cele accidental patogene sunt comensale/mutualiste ale gazdei sau saprofite ale mediului extern ajunse in tesuturi prin efractia barierelor antimicrobiene; ele isi ataca gazda numai cind:

1. apar disfunctii in sistemul barierelor sale antimicrobiene sau
2. variatai genetica le confera capacitate patogene suplimetare.

     Odata cu vindecarea bolii revin la relatia anterioara. Tot mai multe microorganism initial considerate nepatogene pot imbolnavi o gazda compromisa – agravarea deficitelor de aparare antimicrobiana (imunosupresii, infectia cu HIV, etc).

                                          PATOGENITATEA MICROORGANISMELOR

     Un microorganism este patogen cind are sau poate dobindi structuri si functii prin care: penetreaza, se mentine, se inmulteste si invadeaza tesuturile, supravietuieste (eventual) raspunsului imun, supravietuieste intre doua gazde successive si determina leziuni.

     Urmare adaptarii la parazitism, microorganismele patogene au pierdut structuri si functii nesemnificative in organismal gazdei; toate sunt auxotrofe pentru nutrienti pe care ii gasesc preformati in umorile, tesuturile ori celulele gazdei. Dependenta unora de gazda face imposibila cultivarea lor pe medii artificiale.

     Virulenta masoara patogenitatea unui microorganism si se exprima in doze minim letale (DLM) sau, mai precis in doze letale 50% (DL50).

     Penetrarea – mucoasele sunt mai usor penetrate decit tegumentul normal; strategiile de penetrare sunt variate:

1. translocarea prin epiteliul digestiv intact se realizeaza la nivelul celulelor M ale limfoepiteliului intestinal specializate in captarea informatiei antigenice;
2. producerea de neuraminidase care rup acidul sialic din glicoproteine si fac mucusul penetrabil;
3. crearea de discontinuitati in bariera ecologica prin bacteriocine (peptide de dimensiuni mici cu rol in comunicarea dintre bacterii);
4. mobilitatea unor bacterii.

     Mentinerea pe suprafetele gazdei este asigurata de liganzi care recunosc receptorii specifici (fimbrii, glicocalix, proteine de membrana externa).

     Strategii de supravietuire – microorganismele sintetizeaza substante cu care se apara:

• citotoxine bacteriene (leucocidine, hemolizine) care omoara fagocitele;

Fig.2 Actiunea hemolizielor asupra singelui (beta-hemoliza – hemoliza completa)

• Helicobacter pylori produce ureeaza cu care hidrolizeaza ureea, amoniacul rezultat neutralizind acidul clorhidric si astfel obtine protectie fata de bariera acida gastrica.

 Fig.3 Rolul ureazei produsa de Helicobacter pylori in dezvoltarea ulcerelor

                          Fig.4 Testul ureei in respiratie cu C13 sau C14

     Multiplicarea in gazda – restrictiile nutritive create de chelatorii de fier (componente a sistemului imunitar) ai gazdei (lactoferina, transferina) sunt depasite de bacterii prin producerea de chelatori mai avizi de fier: enterochelina activa pe mucoase, aerobactinul activ in mediul intern.

     Invazia tesuturilor – unele bacterii o realizeaza prin enzime (hialuronidaza, colagenaza), altele prin mobilitatea particulara asociata cu structuri proteice dispuse polar (spirochete).

     Strategii de supravietuire fata de raspunsul imun al gazdei:

• localizarea in situsuri privilegiate (bacterii dormante in macrofage, infectia persistent integrata a neuronilor prin virusul herpes simplex);
• identitatea antigenica intre structuri de virulenta si structuri ale gazdei;
• variatia antigenului de virulenta – variantele sunt selectate sub presiunea imuna a gazdei si infectia persista la un bolnav (cronicizarea infectiilor gonococice; virusurile gripale genereaza variante responsabile de izbucniri periodice epidemice sau pandemice ale gripei);

Strategii de supravietuire intre gazde succesive:

• endosporii desicati asigura zeci si sute de ani persistenta in mediul extern a speciilor de Bacillus si Clostridium ;
• endosimbioza legionelelor cu protozoare care se inchisteaza le asigura o mare rezistenta in ambient;
• structuri speciale de perete fac rezistenti bacilii tuberculozei la desicare, agenti chimici si radiatii;
• microorganismele foarte fragile s-au adaptat unele la transmiterea sexuala ( gonococii, Treponema) altele la transmiterea prin insecte hematofage ( borreliile, rickettsiile).