PRINCIPII GENERALE DE ORGANIZARE A CORPULUI OMENESC

67 0

Omul este un vertebrat – căci posedă o coloană vertebrală.

El este un mamifer – căci are glande mamare. Este un primat – posedă mâini, la care policele este opozabil.

Face parte din familia hominide – are staţiune verticală (de aici bipedia şi ortoskelia), iar picioarele nu sunt prehensibile.
Alcătuirea corpului omenesc este determinată prin planul de organizare a vertebratelor, ca şi prin caracterele specifice ale mamiferelor.
în decursul filogenezei, s-au cristalizat câteva principii generale de organizare, comune omului şi vertebratelor. Acestea sunt următoarele:

Legea polarizării – constă în apariţia unei extremităţi cefalice şi a alteia caudale. La nivelul extremităţii cefalice s-au dezvoltat succesiv encefalul, organele de simţ, partea inţială a aparatului gastropulmonar.

Legea simetriei bilaterale – este bine ilustrată în perioadele iniţiale ale dezvoltării. Secţiunea mediosagitală a corpului embrionar îl împarte în două jumătăţi identice, numite antimere. Ulterior, această
simetrie este modificată în interiorul visceral într-un mod evident. Chiar şi părţile somatice nu mai sunt perfect simetrice.
Legea metameriei, organizarea segmentară, se manifestă la nivelul trunchiului şi este evidentă la om în perioada embrionară. Elementele esenţiale ale metameriei sunt la om somitele. Consecinţe ale metameriei sunt vertebrele, coastele, muşchii intercostali, vasele şi nervii intercostali. La unele vertebrate (ex. peştii) metameria persistă în tot cursul vieţii.
Dimensiunile corpului omenesc şi ale diferitelor sale segmente, ca şi greutatea corporală constituie probleme care privesc atât medicina practică, cât mai ales antropologia. Datele necesare sunt cuprinse în tabele şi pot fi consultate la nevoie. Menţionăm că în
această privinţă există importante deosebiri după indivizi, vârstă, sex, rase, regiuni geografice.
încă de la jumătatea secolului al XlX-lea s-a observat o activare progresivă a fenomenelor de creştere – denumită acceleraţie. Aceasta priveşte o greutate şi talie mai mari la naştere, o creştere a ritmului dezvoltării, instalarea mai timpurie a pubertăţii şi dimensiuni
crescute la adulţi. Se admite că fenomenul se datorează unei alimentaţii calitativ superioare, mai bogate în proteine; apoi intervine urbanizarea cu întreg cortegiu de influenţe pe care-1 atrage, precum şi factorii genetici.

Proporţiile şi modificările lor în decursul vieţii individului. Dimensiunile şi proporţiile corpului omenesc se modifică în decursul evoluţiei (ontogenezei) postnatale; este dezvoltarea individuală postnatală, care se desfăşoară într-un tempo diferite pentru diferitele perioade (creştere heterocronă).

Modificările proporţiilor şi diferenţelor proporţiilor rezultate din aceasta sunt denumite alometrii. Creşterea capului se face mai repede – fiind corelată cu cea a encefalului – faţă de cea a trunchiului. Creşterea extremităţilor (a membrelor) se face ceva mai târziu şi durează mai îndelung. De ex: înălţimea capului la nounăscut reprezintă aproximativ 1/4 din înălţimea totală
a corpului, la copilul de 6 ani 1/6, iar la adult 1/8.
Mijlocul corpului se găseşte la nou-născut la nivelul
ombilicului, la copilul de 6 ani la mijlocul distanţei
dintre ombilic şi simfiza pubiană, iar la adult la nivelul simfizei pubiene.

Dismorfismul sexual

Caracteristicile (caracterele) primare sunt date de către organele de reproducere, în primul rând de către glandele sexuale (testiculul, respectiv ovarul), care sunt determinante pentru definirea sexului.
Caracterele secundare sunt mai numeroase şi se referă la talie, proporţiile diferitelor părţi ale corpului, scheletul, musculatura, paniculul adipos subcutanat, glandele mamare ş.a.
Constituţia în privinţa definiţiei acestei noţiuni, cât şi a conţinutului său, au existat numeroase – şi adeseori diferite- opinii!

Se înţelege prin „constituţie” complexul de particularităţi individuale morfologice şi fiziologice, cărora li se adaugă şi anumite trăsături de caracter, de personalitate, de comportament, care caracterizează individul respectiv.

Substratul morfologic, particularităţile anatomice, sunt în primul rând cele care încadrează pe un individ într-un anumit „tip constituţional”. Menţionăm printre acestea: dezvoltarea sistemului osteo-articular şi
muscular, distribuţia ţesutului grăsos subcutanat, dimensiunile şi proporţiile individului; acestora li se adaugă participarea sistemului nervos şi a celui endocrin.
Constituţia în trăsăturile ei esenţiale este ereditară, hotărâtă din momentul fecundaţiei – fiecare individ este o unitate biologică şi biochimică. Ea este influenţată de factorii de mediu, paratipici, care intervin după aceea.
în privinţa tipurilor constituţionale trebuie spus că există o foarte mare variabilitate de la un individ la altul. Nu se poate vorbi de tipuri pure; în realitate este vorba de un amestec de particularităţi în care
predomină unele sau altele dintre ele, ceea ce duce la încadrarea persoanei respective într-un anumit grup – tip constituţional.
Pentru medic este important să cunoască problema „constituţiei”, deoarece ea explică printre altele şi predispoziţia la anumite boli.
Cea mai folosită clasificare este cea a lui
Kretschemer.

El distinge:

Tipul leptosom (leptos ~ greceşte – delicat, subţire)

– individ înalt, subţire, cu membre lungi, faţă îngustă, gâtul lung, corpul subţire, îngust transversal, fără tendinţă la îngrăşare, greutate relativ redusă. Structura este achizotimă. O formă mai accentuată a acestui tip este astenicul.

Tipul atletic – este de talie mijlocie.

Aparatul locomotor e bine dezvoltat, gâtul puternic, capul înalt,
torace larg, puternic, piele groasă, ţesutul grăsos puţin
dezvoltat.

Tipul picnic (pyknos – greceşte – solid, puternic) are trunchiul bine dezvoltat, înclinat spre depuneri de grăsime. Capul este lat, aşezat pe un gât scurt, puternic.
Membrele sunt scurte, mediu dezvoltate. Structura psihică e ciclotimă.

Related Post

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Loading...