Osteologia-Generalitati

133 0

 


Osteologia este partea anatomiei care are ca obiect
studiul oaselor.Oasele sunt organe dure, rezistente, de culoare  albă-gălbuie. Ansamblul lor constituie scheletul {Systema
skeletale). La om, oasele sunt situate în interiorul părţilor
moi, cărora le servesc de sprijin; uneori ele formează
cavităţi pentru adăpostirea unor organe delicate; ele
servesc la inserţii musculare, devin astfel pârghii acţionate
de diverse grupe musculare. Scheletul uman este constituit cu precădere din oase (Pars osseă) dar unele componente sunt constituite din cartilaje (Pars cariilaginosă) ca de ex: cartilajele costale, cartilajele nazale, procesul xifoidian al sternului ş.a.
Unele dintre acestea se osifică la vârste înaintate. Nu toate animalele au schelet. Apariţia unei schele osoase în structura organismelor este un moment important în biologie. Amintim că pe acest fapt se bazează împărţirea lumii animale în două mari grupe: vertebrate şi nevertebrate.
Există fiinţe lipsite de schelet, corpul celor mai multe însă este prevăzut cu formaţiuni rezistente, care servesc la susţinerea părţilor moi. Originea lor embriologică, raportul lor faţă de părţile moi, ca şi materialul din care sunt constituite elementele scheletului, sunt foarte diferite.
Totalitatea oaselor constituie deci scheletul unui animal. Distingem schelete naturale, în care diferitele oase sunt legate prin legăturile lor naturale (articulaţii, ligamente) şi schelete artificiale, în care unirea se face prin elemente de înlocuire (sârmă, tablă, piele etc).

Componentele scheletului sunt conţinute într-o învelitoare fibroasă continuă, care la nivelul oaselor poartă numele de periost, iar la nivelul cartilajelor depericondru. Funcţiunile oaselor. Am văzut că oasele formează schela generală a corpului omenesc. Ele îndeplinesc următoarele funcţiuni:
– determină forma, dimensiunile şi proporţiile corpului şi ale diferitelor sale segmente;
– servesc ca sprijin pentru întregul corp şi pentru părţile moi;
– alcătuiesc cavităţi ce protejează anumite organe delicate (creier);

servesc ca element de inserţie pentru muşchi, devenind astfel pârghii pentru funcţiunea de locomoţie;
– constituie rezerva calcică a organismului.

CONFORMAŢIA EXTERIOARĂ A OASELOR

Oaselor li se atribuie, în general, forma unor corpuri geometrice, şi li se descriu trei dimensiuni: lungimea, lăţimea şi grosimea. Tot ca şi corpurilor geometrice, oaselor li se descriu feţe, margini, unghiuri. Astfel, oasele se clasifică, după raporturile şi dimensiunile lor, în: lungi, plane şi scurte. Forma unor oase este însă foarte neregulată.
De aceea se utilizează şi alte criterii de clasificare, adăugându-se celor trei categorii de oase amintite alte patru tipuri: oase pneumatice, oase sesamoide, oase suturale şi oase neregulate. La aceste tipuri de oase nu se ţine seama de forma lor, ci de caractere arhitecturale (oasele pneumatice), respectiv de situaţia lor în organism (oasele sesamoide şi suturale).

  • servesc ca element de inserţie pentru muşchi, devenind
    astfel pârghii pentru funcţiunea de locomoţie;
  • constituie rezerva calcică a organismului.
  1. Oasele lungi (Os longum). La aceste oase, lungimea depăşeşte lăţimea şi grosimea. Un os lung este format dintr-un corp sau diafîză (Diaphysis) şi două extremităţi sau epifize (Epiphysis). între diafiză şi cele două epifize se delimitează o zonă numită metafiză (Metaphysis). Oasele lungi se găsesc mai ales la nivelul membrelor; ele îndeplinesc rolul de pârghii de viteză în diferitele mişcări.
  2.  Oasele plane (Os planurri). La aceste oase, lungimea şi lăţimea sunt aproape egale între ele, dar depăşesc grosimea; sunt turtite şi prezintă de studiat două feţe şi un număr variabil de margini şi unghiuri; ele îndeplinesc două funcţiuni: a) servesc la edificarea cavităţilor de protecţie (de exemplu craniul); b) dau inserţie unui mare număr de muşchi (de exemplu scapula).
  3. Oasele scurte (Os breve). Sunt acele oase care au cele trei dimensiuni aproape egale; forma lor se apropie de cea cubică. Oasele scurte se găsesc în acele regiuni unde este necesară o mare soliditate şi unde există mişcări foarte variate însă cu amplitudine mică (coloana vertebrală, carp, tars).
  4. Oasele pneumatice (Os pneumaticum). Sunt oase neregulate, care conţin în interiorul lor cavităţi pline cu aer (de exemplu, maxila).

Related Post

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Loading...