Evoluția concepțiilor în domeniul inteligenței. Perspective care te vor pune pe gânduri

102 0

Originea cuvântulu inteligență se află în termenul latin Intelligentia, de unde provin și cuvântul francez inteligence, cel german Intelligenz și cel rus inteligenția(un alt sens fiind cel de ansamblu constituit din intelectualii unei țări). Verbul latin intelligere înseamnă a înțelege. Un sistem sau o ființă este considerată inteligentă nu după modul în care este structurată, ci după modul în care se comportă.

Prin inteligență singura specie supraviețuitoare din genul Homo a devenit  Homo sapiens(Latină: “Omul înțelept” sau ” omul inteligent”) ,Sintagma Homo sapiens a fost inventată de către savantul suedez Carl Linnaeus (1758).Termenul de inteligențǎ este prezent în limbajul comun de mii de ani fiind descris de filosofi și scriitori, fiind consacrat de către Cicero. Marele filosof idealist grec Platon consideră „phrenesis” drep capacitate excepţională a ființei umane de a înţelege ordinea din univers pentru a se conduce pe sine. Alte personalității ale filosofiei, literaturii și artei care s-au preocupat aprofundat de acest concept au fosr Aristotel, Leonardo da Vinci, Descartes, Thomas Hobbes, Baruch Spinoza, John Locke, immanuel Kant și alții(Popescu-Neveanu, 1978, p. 362 – 368)

Asupra acestei caracteristici psihologice funcționale nu există o singură definiție datorită atât complexității structural funcționale a inteligenței, pe de o parte, și evoluției în timp a conceptului acesteia, datorată unor numeroase studii de anvergură, pe de altă parte. Unii autori menționați în bibliografía noastră, cum este Céline Lanoë, maître de conférence) în cadrul  Institut Universitaire de Formation des Maîtres de Basse Normandie, Universitë de Caen Normandie,, consideră că un este lipsită de interés trecerea în revistă a teoriilor implicite ale inteligenței aparținând subiecților naivi, lipsiți de pregătire specializată în domeniu.

 Voi trece în revistă o serie de definiții  care cuprinde contribuțiilor celor mai reputați cercetători din domeniu.

Enciclopedia electronică Wikipedia dă următoarea definiție: ”Inteligența este facultatea de a descoperi proprietățile obiectelor și fenomenelor înconjurătoare, cât și a relațiilor dintre acestea, dublată de posibilitatea de a rezolva probleme noi.”  Este o definiție nespecializată satisfăcătoare destinată unei largi categorii de cititori cu un nivel cultural mediu.

O definiție celebră, dar care un dovedește consistență și , ca atare, este rămasă în memoria psihologică ca o vorbă de spirit, aparține marelui psiholog francez  Alfred Binet:” Inteligența este ceea ce măsoară testul meu”

Dicționarul ”Larousse face următoarea precizare în legătură cu inteligența: Aptitudine a unei ființe umane de a se adapta la o situație, de a alege mijloace de acțiune ăn funcție de circumstanțe.” Desigur, definiția este pentru marele public și se referă la un mínimum de inteligență.

În 1939 David Wechsler dă una dintre cele mai cunoscute definiții ale inteligenței: Inteligența este capacitatea agregată sau globlă a unui individ de a acționa  intenționat, de a gândi rațional și de a se ocupa eficient cu ambianța sa”.

De o deosebită importanță este definiția pe care Întemeietoul epistemologiei genetice Jean Piaget, savant de anvergură mondialăcare a coordonat studii de mari dimensiuni asupra evoluției copilului: A defini inteligența prin reversibilitatea progresivă a structurilor mobile pe caree a le construiește înseamnă a spune sub o nouă formă, că inteligența constitue starea de echilibru spre care tind toate adaptările succesive de ordin senzorio-motor și cognitiv precum și toate schimburile asimilatoare și acomodatoare între organism și mediu”(Piaget , 1967, p.17). De această dată avem în față o definiție complexă care conține toate componentele permițînd de a sesiza concepția piagetiană asupra inteligenței.

Din această definiție se poate obseva clar că:

  • Inteligența este un echilibru
  • Acest echilibru este rezultatul unei interacțiuni între subiect și mediul său, interaccțiune care este influențată prin caracteristicile și prin acelea ale mediului
  • Interacțiunile cu mediu evoluează și se dezvoltă după un plan genetic, precodat dar care un se realizează decât cu experiența subiectului în mediul său
  • Dezvoltarea este o construcție care rezultă din activitatea subiectului
  • Fără aceasta, simpla trecere a timpului aduce o maturare a organismului care nu un este garantul unei evoluții a cunoștinței. Deci, de importanță pentru dezvoltarea inteligenței este participarea activă a subiectului în mediul său.

Teoriile lui Jean Piaget au influențat alți doi contributori importanți la cercetarea inteligenței umane, anume pe Robert Sternberg și Howard Gardner.

Related Post

Brief History of Metasciences

Posted by - decembrie 17, 2017 0
Philosophy of Science Although philosophy of knowledge (that is, epistemology) was a central theme in ancient Greek philosophy, the field…

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Loading...