0751707742 terapiionline@gmail.com

Radiologie dentara Sibiu: Cand si cum poate fi controlata normalitatea structurilor dentare

Orice fenomen are cauzele si conditiile proprii de aparitie, precum si un mecanism intim propriu datorita caruia aceste conditii, prin acumulare in timp, se maturizeaza transformand fenomenul initial intr-un fenomen nou. Dezvoltarea ADM este un proces indelungat si complex care poate prezenta devieri, abateri de la normal, variabil in ceea ce priveste mecanismul de producere, manifestarile, momentul aparitiei si consecintele. Dintre toti termenii utilizati pentru a defini ansamblul tulburarilor de dezvoltare ale ADM, se considera ca: „Cel mai adecvat este cel de anomalii dentomaxilare, deoarece are o sfera larga, cuprinzand ansamblul modificarilor, atat morfologice cat si functionale“.

Anomalia inseamna abatere de la normal, apreciindu-se structura, cantitatea, pozitia, directia si ritmul de dezvoltare. Exista in literatura un „standard“ pentru fiecare aspect de dezvoltare a elementelor ADM, aspect „conventional“ ce nu poate fi potrivit la toate ADM ce apartin miliardelor de oameni de pe glob.

radiologie digitala Sibiu

Radiologie dentara Sibiu: Cand si cum poate fi controlata normalitatea structurilor dentare

Se poate vorbi de „normal“ biologic, morfologic legat de „moda“ timpului sau a unui grup social din diverse regiuni ale globului pamantesc. Un normal fiziologic care se refera la modul eficient in care functiile ADM se pot desfasura (respiratia, masticatia, deglutitia, fonatia, expresivitatea fetei).

Mai putem vorbi de un „normal“ social si psihic care se refera la normele de comportare ale individului intr-o societate in cazul in care ADM are o anumita forma si efectueaza functiile sociale (fonetica si fizionomica) in cadrul anumitor norme.

Putem considera anomalia ADM ca o entitate morbida specifica, la producerea careia participa in primul rand factorii genetici, alaturi de sistemul de reglare neuro-hormonala ce realizeaza o permanenta adaptare a ADM la conditiile mereu noi ale alimentatiei.

In cazul structurilor dentare aprecierea normalitatii poate imbraca doua aspecte diferite:

• un aspect este cel subiectiv cand prin urmarirea evolutiei la descendentii unei familii sa anticipam probabilitatea unei structuri normale sau dimpotriva aparitia sau reaparitia unor modificari structurale cu transmitere genetica;

• un aspect obiectiv este cel de apreciere concreta al momentului eruptiei, formei, dimesiunii si pozitiei dintelui in cauza.

Aparitia unei anomalii la nivelul unei structuri dentare poate fi perceputa ca o modificare stabila, neevolutiva a carei formare in timp o putem deduce prin raportarea modificarilor la cronologia dezvoltarii germenului dentar.

Cand si cum poate fi controlata normalitatea structurilor dentare

Daca modificarile structurale sunt la nivelul radacinii, acestea pot fi obiectivate doar la momentul extractiei sau pe o radiografie.

Dintele uman are origine dubla ectomezodermala, iar dezvoltarea fiecarui organ dentar parcurge schematic trei perioade si anume:

1.            Crestere proliferativa (cresterea si dezvoltarea)

2.            Calcifiere

3.            Eruptia dentara

Aceste trei etape se desfasoara in perioade de timp diferite pentru fiecare din cele doua categorii de dinti, temporari si permanenti, mai mult, fiecare grup dentar si chiar fiecare dinte isi desfasoara dezvoltarea intr-o anumita perioada de timp, asa incat in totalitate, dezvoltarea dintilor, inclusiv eruptia lor, are loc intr-o perioada extrem de lunga incepand din cea de a sasea saptamana de viata intrauterina si terminand la 18-24 de ani cand apare molarul 3.

Toate etapele au caracteristicile lor, iar tulburarile ce au loc in fiecare perioada dau modificari la nivelul dintilor, dar care sunt cu atat mai grave cu cat actiunea lor are loc mai devreme in perioada de formare.

Numerosi autori, prin studii laborioase au reusit sa stabileasca cronologia dezvoltarii coroanei si radacinii dintilor temporari si permanenti, cronologia calcificarii si cronologia eruptiei.

Dintele ca entitate morfologica proprie individului este „zestrea“ cu care acesta porneste in viata. La eruptia sa in cavitatea bucala, morfologia coronara este bine definita atat ca forma cat si ca structura, urmand ca la sfarsitul eruptiei, functie si de factorii locali sa-si definitiveze si pozitia pe arcada. Radacina este si ea in cea mai mare parte definitivata urmand ca in timpul, dar mai ales la sfarsitul eruptiei sa-si stabileasca forma si structura treimii apicale. Un prim factor de control al normalitatii structurilor dentare il reprezinta anamneza parintilor, stiut fiind ca transmiterea genetica asupra structurilor dentare se face autosomal dominant-recesiv.

Prezenta sau absenta unor modificari morfologice si/sau structurale, de pozitie, poate fi cel putin teoretic un factor potential in aparitia la descendenti a tulburarilor in normalitatea structurilor dentare. Rahitismul si dispepsiile, bolile infecto-contagioase, tulburarile endocrine, traumatismele cefalice dar mai ales tulburarile in dentitia temporara pot fi un indiciu, o prezumtie pentru modificari ale dentitiei definitive.

Cand si cum poate fi controlata normalitatea structurilor dentare

Modul general insa este acelasi de a explica modificarile morfologice si structurale constatate dupa eruptia dintelui prin raportarea la diferitele tabele statistice ce cuprind cronologia dezvoltarii coroanei si radacinii dintilor, cronologia eruptiei dentare. Ordinea aparitiei dintilor este supusa unor variatii extrem de largi, dependente de rasa, sex, alimentatie, factori de mediu extern.

Rasa

Dintii apar mai devreme la copiii de rasa neagra fata de copiii de rasa alba. Indienii au eruptie mai tarzie decat europenii.

Sexul

Eruptia dintilor permanenti la fete fata de baieti se face mai devreme cu aproximativ 3 pana la 5 luni. Mediul. In climatul tropical eruptia se face accelerat fata de zonele temperate. In zonele industrializate, in zonele urbane, eruptia se face mai devreme decat in zonele rurale.

Deficientele de nutritie, frecvente in timpul anilor de razboi, s-au soldat la copiii europeni cu o intarziere remarcabila a eruptiei dintilor permanenti, in general, si in mod special a premolarilor. Posibilitatea diagnosticului retrospectiv cu depistarea si selectionarea factorilor cauzali din trecutul patologic al copilului se bazeaza pe localizarea leziunilor pe suprafata dintelui si interesarea grupelor dentare, ceea ce permite atat stabilirea perioadei tulburate, cat si depistarea cauzei.

Astfel, localizarea pe dinti temporari este rara si cauza este fie prenatala pentru frontali, fie pre si postnatala pentru molarii si caninii temporari. In general deficitele prenatale au in mod exceptional repercursiuni asupra organului dentar al fatului, care in conditii obisnuite isi asigura necesarul chiar in detrimentul organismului matern, iar conditiile exceptionale sunt reprezentate de luesul congenital si rubeola prenatala. Tulburarile din momentul nasterii modifica structura molarilor de 6 ani,iar cele din primul an afecteaza pe cea a centralilor superiori, centrali inferiori si cuspizii caninilor superiori si inferiori. In aceasta perioada are loc geneza a 3/4 din totalul displaziilor intalnite,iar cauzele cele mai frecvente sunt rahitismul si dispepsiile.

Cand si cum poate fi controlata normalitatea structurilor dentare

Lateralul superior ramane de cele mai multe ori indemn datorita decalajului din debutul mineralizarii acestui grup dentar. Dupa primul an de viata, frecventa displaziilor scade, iar grupele afectate sunt lateralii superiori si primii premolari. Cauzele cele mai frecvente sunt rahitismul tardiv, dispepsiile si eventual bolile infecto-contagioase.

Dupa doi ani de viata receptivitatea germenilor dentari se restrange la premolarii si molarii secunzi, iar cauza poate fi tulburarea functiei glandelor endocrine, in special a paratiroidei sau bolile infecto-contagioase. Vulnerabilitatea la carie a acestor dinti este in mod paradoxal mai redusa decat a dintilor normali, desi prezenta defectelor creste numarul zonelor de retentie de pe suprafata smaltului.

Cauza pare a fi densificarea structurilor de la nivelul cicatricilor, ca urmare a tasarii prismelor de smalt si deci cresterea rezistentei la atacul acid. Tratamentul modificarilor de structura,dat fiind caracteristicile lor este numai profilactic si se refera la afectiunile amintite, iar cel curativ se restrange la posibilitatile reparatorii ale defectelor fie cu mijloace protetice, fie cu materiale de tipul compozitelor.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You cannot copy content of this page