Ce este schizofrenia?

Schizofrenia este o afecțiune care, în plaja de boli psihice, se încadrează în rândul psihozelor. Termenul de „schizofrenie” provine din greacă, de la verbul schizein ce se traduce a despica, a împarți și cuvântul phren ce se referă la suflet, spirit sau minte. Psihoza este un termen folosit pentru a descrie starea mentală în care percepția și gandirea sunt profund alterate.

Astfel, schizofrenia poate fi definită ca o boală psihică în care modul de a gândi, simți și acționa al unei persoane este distorsionat. Cei ce suferă de schizofrenie pot să dea impresia de alienare, iar acest lucru poate produce suferință atât individului, cât și persoanelor din jur.

Cum se manifestă schizofrenia?

Schizofrenia se diagnostichează cel mai adesea în intervalul cuprins între ultima parte a adolescenței și vârsta de 30 de ani. De asemenea, debutul variază în funcție de sexul persoanei, în cazul celor de sex masculin apare mai repede, până la vârsta de 20 de ani, iar în cazul persoanelor de sex feminin semnele pot apărea între 20 și 30 de ani. S-au identificat și cazuri în care schizofrenia apare în copilărie sau la vârstnici.

Diagnosticul de schizofrenie se pune după un prim episod de psihoză când persoana începe să manifeste primele semne ce ar duce cu gândul la această afecțiune. După primul episod de psihoză se pot observa schimbări graduale în modul în care individul gândește, se comportă sau în care interacționează cu cei din jur. Astfel, indivizii cu vârste cuprinse între 12 și 35 de ani care au experimentat un asemenea episod prezintă un risc crescut de dezvoltare a bolii, în decurs de doi ani. Pacienții cu un risc crescut care prezintă psihoză pot să dezvolte o afecțiune din spectrul schizofreniei, dar unii pot să dobândească forme psihotice de depresie sau de tulburare bipolară, așa-numitele “psihoze afective”

Există trei mari categorii în care simptomele se încadrează:

  • Simptome psihotice
  • Simptome negative
  • Simptome cognitive

Simptomele psihotice includ o percepție alterată, comportamente considerate  „ciudate” sau tipare de gândire anormale. Printre cele mai comune manifestări ale percepției alterate includ schimbări ale simțurilor precum: văzul, auzul, mirosul, gustul sau cel tactil. Persoanele care prezintă această categorie de simptome pot să piardă contactul cu realitatea sau să experimenteze lumea într-un mod distorsionat. Mai specific, aceștia pot să experimenteze:

  • Halucinații- aud sau văd lucruri care nu sunt în realitate acolo
  • Iluzii- convingeri ferme asupra unui anumit lucru, fără ca acestea să fie susținute de argumente obiective (exemplu: paranoia)
  • Gânduri anormale
  • Discurs dezorganizat

Simptomele negative se manifestă printr-o lipsă de motivație, dezinteres general, distanțare socială, dificultate în exprimarea emoțiilor, deci aceștia prezintă dificultăți în a funcționa normal. Indivizii, de obicei, se pot confrunta cu:

  • Reducerea motivației și dificultate în planificarea, începerea sau susținerea activităților
  • Diminuarea intensității sentimentelor și trăirilor
  • Imposibilitatea de a-și exprima sentimentele cu ajutorul mimicii și a tonului vocii
  • Lipsa dorinței de a comunica

Simptomele cognitive se referă la probleme de atenție, concentrare și memorie. Pentru anumiți subiecți, aceste simptome ale schizofreniei nu se manifestă atât de evident, pe când, în cazul unora, acestea pot să fie foarte proeminente și să interfereze cu activitățile cotidiene precum: urmărirea unei conversații, învățarea unor lucruri noi sau amintirea programului. În mod specific, aceștia experimentează:

  • Dificultăți in procesarea informațiilor în scopul luării unei decizii
  • Probleme în a utiliza o informație nou dobândită
  • Probleme de concentrare sau de a acorda atenție unui anumit lucru

Cum apare schizofrenia?

Există numeroase teorii ce încearcă să explice modul în care schizofrenia apare, de la starea de dinainte de a manifesta simptome, la starea de risc crescut de după primul episod psihotic, până la starea de psihoză propriu-zisă. Există trei mari teorii de apariție a schizofreniei, acestea incluzând ipoteze privind neurodezvoltarea, modelul dezechilibrului dintre excitație și inhibiție și ipoteza legată de modul în care dopamina afectează apariția schizofreniei. Pe lângă aceste teorii, factorii genetici și de mediu pot duce la apariția schizofreniei.

Ipotezele care privesc neurodezvoltarea au arătat o conexiune între lipsa prelungirilor dendritice și lipsa mielinizării axonilor si dezvoltarea schizofreniei. Aceste modificări ale structurii normale a neuronilor pot să fie o consecință a dezvoltării embrionare deficitare, dar nu se exclud nici cazurile în care apar după naștere sau în adolescență, când nivelul crescut de cotizol(hormon cu structură lipidică secretat de glanda suprarenală și eliberat ca răspuns la stres) va duce la atrofia dendritelor și la diminuarea sinapselor. De asemenea, pierderea accelerată a substanței cenușii a creierului este asociată cu un risc crescut de dezvoltare a bolii. Acest lucru se datorează markerilor neuroinflamatori, care, după cum le spune numele, vor produce inflamație la nivel cerebral și care sunt asociați cu diminuarea sinapselor între neuroni și celulele gliale și cu retracția dendritică (reducerea lungimii și a numărului dendritelor). Apariția iluziilor este o consecință directă a lipsei formării de sinapse, acestea asigurând o conexiune între diferite părți ale creierului asociate memoriei, care la rândul lor, sunt responsabile de înmagazinarea diferitelor experiențe și trăiri ce vor da, în mod normal, o percepție corectă asupra lumii. Dacă aceste mecanisme sunt compromise, iluziile vor apărea.

Atunci când vorbim de dezechilibrele între excitație și inhibiție trebuie să ne raportăm și la receptorii NMDA, structuri ce au afinitate pentru glutamat (neurotransmițător excitator) sau alți compuși cu acțiune similară, legați și de un canal ionic, care determină depolarizarea. De asemenea, la nivel cerebral, există un alt neurotransmițător, de data aceasta inhibitor, numit GABA (acid gama-aminobutiric) care își manifestă acțiunile inhibitorii la nivelul unor

populații neuronale și care împreună cu neurotransmițătorii excitatori efectuează circuite locale la nivelul neuronilor piramidali glutaminergici. Astfel, o hipofuncție a receptorilor NMDA va duce la un dezechilibru la nivelul acestor circuite și contribuie la fiziopatologia schizofreniei. Un deficit de receptori NMDA poate fi cauza apariției iluziilor.

De-a lungul timpului dopamina a fost principalul compus despre care s-a crezut că poate influența apariția schizofreniei. Acest lucru se datorează faptului că substanțele care blochează receptorii dopaminei induc episoade de psihoză. Pe de altă parte, substanțele precum amfetamina sau cocaina care stimuleză eliberarea de dopamină. Dopamina joacă un rol important în învățarea prin recompensă ce presupune ca atunci când se dorește o anumită reacție și subiectul o îndeplinește, acesta este recompensat. Această substanță este asociată, îndeosebi, cu inițierea comportamentelor ce duc la recompensă. Dacă sinteza și eliberarea de dopamină este crescută în situații în care nu sunt inițiate mecanismele de învățare prin recompensă, acest lucru poate duce la apariția comportamentului ce duce la recompensă la stimuli indiferenți. Mecanismul astfel dereglat este asociat cu apariția paranoiei.

Cum se tratează schizofrenia?

Tratamentul schizofreniei se focusează pe combaterea simptomelor și soluționarea problemelor ce țin de buna funcționare în viața de zi cu zi. Astfel, se utilizează o combinație de tratament medicamentos și terapie ce trebuie urmat pe toată durata vieții.

Ședințele de terapie pot să fie de multe tipuri printre care :

  • Terapia comportamentală- comportamentele dorite sunt recompensate
  • Terapia de grup- au rol de suport și de a încerca reintegrare a persoanei în societate
  • Terapia familială- este importantă atât pentru cel ce suferă de schizofrenie, dar și pentru familia sa, aceștia discutând și împărtășind probleme. Familia are rolul de a asigura suportul social și de a învăța cum să-și moduleze comportamentul la interacțiunile cu pacientul.

Tratamentul medicamentos se bazează pe utilizarea de antipsihotice de prima sau a doua generație. Printre antipsihoticele de prima generație, numite și tipice sau convenționale putem enumera : clorpromazina, levomepromazina, haloperidol. aripiprazolul, ansenapina sau olanzapina fac parte din antipsihoticele de a doua generație, atipice. Ambele tipuri de antipsihotice produc efecte adverse, dar sunt mai pronunțate în cazul celor de prima generație.

Sursa: alternamed

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here