0751707742 terapiionline@gmail.com

5 „probleme” mentale care din fericire nu mai sunt o problema!

Psihologia ca ştiinţă independentă s-a constituit relativ târziu, „certificatul ei de naştere” fiind semnat în 1879, prin înfiinţarea la Leipzig de către savantul german, Wilhelm Wundt, a primului laborator bazat pe utilizarea metodei experimentale.

Pentru prima dată, fenomenele vieţii psihice erau scoase din sfera simplelor descrieri şi speculaţii filosofice şi incluse în programul cercetării ştiinţifice sistematice, aplicându-li-se operaţiile măsurării, cuantificării şi criteriile obiectivităţii şi cauzalităţii. Foarte curând, însă, aveau să apară divergenţe în legătură cu definirea şi circumscrierea obiectului noii ştiinţe.

Deşi denumirea părea să impună de la sine identitatea acestui obiect – psihe = psihic, logos = vorbire, deci: psihologia = ştiinţa despre psihic, s-a dovedit că, în realitate, modul de înţelegere a naturii şi structurii interne a psihicului uman nu a fost câtuşi de puţin unitar.

Astfel, s-au configurat trei orientări diferite şi în mare măsură opuse, şi anume: a) orientarea care reducea psihicul uman la conştiinţă şi care susţinea că obiectul psihologiei îl reprezintă studiul conştiinţei (respectiv, al proceselor psihice conştiente);

b) orientarea care susţinea că elementul esenţial şi determinant al vieţii psihice a omului este inconştientul, acesta trebuind, chipurile, să reprezinte principalul domeniu de preocupare al psihologiei (psihologia abisală sau psihanaliza elaborată de S. Freud);

c) orientarea care susţinea că adevărata şi autentica realitate psihologică o constituie reacţiile externe de răspuns (secretorii şi motorii) la acţiunea diverşilor stimuli din mediu şi, ca atare, obiectul psihologiei trebuie să fie studiul comportamentului (behaviorismul, creat de savantul american J. B. Watson, 1912/1913).

În prezent, au fost depăşite limitările şi absolutizările pe care se bazau orientările menţionate . Astfel, se admite că sfera noţiunii de „psihic uman” este mai largă decât sfera noţiunii de „conştiinţă”, ea incluzând într-o relaţionare de tip sistemic trei componente: inconştientul, subconştientul şi conştientul, toate împreună formând domeniul de studiu al psihologiei. Pe de altă parte, planul subiectiv (psihic) intern şi planul obiectiv (comportamental) extern nu se mai rup artificial unul de celălalt şi nu se mai opun ca entităţi antagonice ireductibile; dimpotrivă, se recunoaşte şi se afirmă unitatea indisociabilă a lor sub egida principiului unităţii „conştiinţă-activitate”. Definitie : Psihologia se defineşte ca ştiinţa care studiază, cu ajutorul unor metode obiective specifice, organizarea psihocomportamentală sub aspectul determinismului, mecanismelor şi legilor devenirii şi funcţionării ei, în plan animal şi uman, în unitatea contradictorie a individualului, particularului şi generalului, universalului.

Infrastructura psihicului uman

Această definiţie stabileşte în mod real sfera de cuprindere a domeniului şi justifică diferenţierile şi delimitările existente în interiorul lui: a) psihologia animală şi b) psihologia umană.

Psihologia umană are, la rândul ei, o latură generală care ne oferă tabloul global al organizării psihocomportamentale a omului normal (mediu), făcând abstracţie de vârstă, sex, context socio-cultural, ocupaţie (profesie) etc., şi o latură particular-diferenţială, care se centrează pe studiul şi explicarea ipostazelor concrete în care se poate afla organizarea psihocomportamentală funcţie de: vârstă, sex, mediu socio-cultural, activitate profesională, nivel de dezvoltare, natura deviaţiilor şi tulburărilor patologice: psihologia genetică şi adezvoltării, psihologia vârstelor, psihologia şcolară, psihologia muncii, psihologia militară, psihologia creaţiei, psihologia artei, psihologia sportului, psihologia comercială şi economic,psihologiasocială,psihologia medicală, psihopatologia etc.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You cannot copy content of this page