0751707742 terapiionline@gmail.com

Poluarea de natură biologică- Măsuri de prevenire şi profilaxie a contaminării aerului

În această categorie includem poluanţii alergizanţi şi aeromicroflora.

Aeromicroflora

În aer există o floră saprofită ( psihrofilă) ce se dezvoltă la 20° C şi care intervine în procesele de fermentaţie, putrefacţie şi biodegradare. De asemenea, apare şi o floră de contaminare ( mezofilă) ce se dezvoltă la 37° C şi care provine din căile respiratorii, dejecte, reziduuri solide sau lichide. Ea conţine germeni saprofiţi, condiţionat patogeni sau patogeni şi poate provoca îmbolnăviri. Această floră mezofilă are o rezistenţă scăzută în mediu datorită: variaţiilor mari de temperatură şi umiditate;  acţiunii radiaţiilor solare şi mai ales ultraviolete; lipsei suportului nutritiv.

Supravieţiurea germenilor în aer este diferită în funcţie de specie şi sensibilitate: pneumococul, virusul gripei, a rujeolei sau variolei supravieţuiesc câteva ore; stafilococul, streptococul, bacilul difteric, BK, supravieţiuesc luni; formele sporulate de clostridii sau bacil  tetanic supravieţuiesc ani.

Forme de existenţă a germenilor – aceştia se găsesc în aer aderenţi de un suport:

-picăturile de secreţie Flügge conţin apă, mucus şi germeni microbieni; ele au dimensiuni mari, se elimină prin tuse, strănut, vorbit, la o distanţă de maxim 1,5 – 2,5 m, astfel că această formă de contaminare poartă numele de contaminare prin contact direct; ele nu rămân multă vreme în aer ci se sedimentează pe suprafeţele pe care le contaminează; picăturile au o mare stabilitate infectantă – 100%;

-nucleii de picătură Wells sunt particule de dimensiuni mici ce rezultă din secreţia nazo-faringiană, salivară sau bronşică; au o stabilitate mare în aer unde rămân mult timp; prin pierderea apei rămâne substratul organic şi agentul microbian; ei por fi transportaţi de curenţii de aer la distanţe de 10 – 20 m de la un etaj la celălalt; prin pierderea apei ( strat protector) germenii îşi micşorează capacitatea patogenică – 50%;

-praful bacterian apare din unirea particulelor de praf cu picăturile Flügge sau cu nucleii de picătură; particulele de dimensiuni mari se sedimentează pe suprafeţe în timp ce cele cu dimensiuni mici rămân în aer; cele cu dimensiuni mari vor fi readuse în aer prin măturat sau scuturat; în această formă supravieţuiesc germenii cu rezistenţă mare în mediu.

Boli transmise pe calea aerului – pe această cale se transmit frecvent infecţiile respiratorii. Aerul este contaminat de la surse, iar prin sedimentare el produce contaminarea tegumentelor, alimentelor, obiectelor ( apar căi multiple de contaminare ce acţionează simultan). În aer germenii microbieni nu se înmulţesc, ci doar se transmit. Pe această cale se transmit:

-bolile infecţioase ale copilăriei – rujeola, rubeola, scarlatina, varicela, parotidita epidemică;

-gripa şi celelalte viroze respiratorii,

-difteria, TBC, pneumonia, micoze respiratorii;

-boli care pe lângă alte căi  de transmitere se pot transmite şi pe cale aeriană – poliomielita, tularemia, ciuma, cărbunele;

-flora patogenă sau condiţionat patogenă poate determina infectarea plăgilor sau arsurilor.

Măsuri de prevenire şi profilaxie a contaminării aerului – avem la dispoziţie trei categorii de măsuri reprezentate de ventilaţie, curăţenie şi dezinfecţie.

-Ventilaţia asigură aer de calitate în spaţii închise. In acest sens, în primul rând se impune realizarea unui cubaj corespunzător ceea ce implică evitarea aglomerării încăperilor ( mai ales a saloanelor de bolnavi). În al doilea rând se impune schimbarea periodică a aerului prin introducerea aerului curat în încăperi. În cadrul sistemelor de aer condiţionat este posibilă debarasarea aerului de agenţi patogeni, dar pot apare şi probleme în cazul funcţionării lor necorespunzătoare. În mod obişnuit se practică aeresirea organizată prin deschiderea uşilor şi ferestrelor.

-Curăţenia realizeză o decontaminare de 95 – 98% prin spălare, stergere umedă, aspirare sau periere umedă:

  • spălarea se realizeză cu apă caldă la 35 – 40° C şi detergent, obiectele sunt bine udate şi apoi periate, frecate;
  • ştergerea umedă a suprafeţelor cu cârpe curate, înmuiate în soluţie de detergent;
  • aspirarea umedă şi perierea umedă sunt metode puţin eficiente.

Curăţenia va fi însoţită de măsuri generale de desmuştizate şi deratizare a spaţiilor; de asemenea se impune respectarea circuitelor lenjeriei murdare şi curate,  separarea actelor medicale septice de cele aseptice, separarea circulaţiei bolnavilor şi a personalului.

-Dezinfecţia implică distrugerea formelor vegetative ale germenilor ceea ce permite prevenirea apariţiei infecţiilor. Obligator dezinfecţia se aplică după realizarea curăţeniei. Dezinfecţia poate fi terminală ( în absenţa persoanelor din încăpere) şi  continuă ( cu persoanele în încăpere). Metodele folosite pentru dezinfecţie sunt fizice şi chimice.

  • Metodele fizice utilizate sunt reprezentate de temperaturile înalte şi radiaţia

ultravioletă, ce vor fi aplicate pentru dezinfecţia aerului şi a suprafeţelor;

Spălarea la temperatura de 60 – 95° C distruge microorganismele de pe lenjerie, veselă, sticlărie de laborator, instrumentar. Distrugerea se realizează prin căldură umedă  şi substanţe chimice.

Radiaţiile ultraviolete au efect bactericid la o lungime de undă de 250 nm. Se foloseşte dezinfecţia cu ultraviolete în anumite spaţii; eficienţa acesteia depinde de umiditate, fiind optimă la o umiditate relativă de 50 – 75% ( scade la valori mari ale umidităţii). Această dezinfecţie se aplică în unităţile sanitare, în industria medicamentelor şi în industria alimentară. Se aplică o dezinfecţie terminală, cea continuă este greu de realizat, astfel că se practică doar iradierea parţială a plafoanelor, iradierea în jurul meselor de operaţie, iradierea aerului deasupra persoanelor din incăpere.

  • Dezinfecţia chimică are o eficacitate de 99 – 99,9%; se folosesc substanţe cu efect

bactericid  dispersate în aer sub formă de vapori sau aerosoli; este o dezinfecţie terminală deoarece substanţele dezinfectante au efecte nocive asupra persoanelor; se folosesc substanţe clorigene ( cloramină, var cloros), formol, glicocol; eficienţa depinde de umiditate ( optimă 40 – 50%), temperatură, respectarea timpului de contact şi a dozelor recomandate, efectuarea curăţeniei în prealabil, selecţia dezinfectantului în funcţie de microorganismele ce trebuie distruse.

Infecţiile nosocomiale 

 Infecţii dobândite în cursul spitalizării/îngrijirilor medicale acordate bolnavului şi care, la admiterea sa în serviciul medical nu se afla în perioada de incubaţie a bolii sau  la debut. IN sunt o reflectare a schimbărilor petrecute în ecosistemul uman, urmare a utilizării abuzive a antibioticelor, a creşterii grupurilor de imundepresaţi, scăderea interesului igienizarea vieţii cotidiene, perturbarea reporturilor între diferitele categorii de agenţi patogeni.

IN nu sunt limitate la cadrul prestaţiilor medico-sanitare, ele reflectă situaţia din populaţia generală pe care, de asemenea, o influenţează.

Incidenţa este în creştere în lume, cauzele sunt comune dar şi diferite, în raport cu gradul de dezvoltare a unei ţări sau regiuni.

După forma clinică sunt dominante urmatoarele tipuri de infecţii: INFECŢII URINARE     – 40%; INFECŢII PRIN CATETER – 25% PNEUMONII  – 20%  INFECŢIILE PLĂGII OPERATORII  – 15%

Teoretic, orice agent patogen din lumea virusurilor, bacteriilor, paraziţilor sau micetelor, poate produce IN.

În mod frecvent, cele mai grave IN sunt cauzate de agenţi patogeni cu rezistenţă mare în mediul ambiental, iar pentru unele bacterii, acestea se caracterizează prin plurirezistenţa la antibiotice (stafilococi, E. coli, Klebsiella, Proteus, Pseudomonas aeruginosa, Yersinia, Campylobacter). La acestea se adaugă virusurile hepatice, HIV,  virusurile cu poartă de intrare la nivelul căilor respiratorii, micetele, paraziţii.

Infecţii urinare nosocomiale  se pot manifesta sub formă de:

-bacteriurie asimptomatică – urocultură cantitativ pozitivă (> 10 colonii/ml) + sondaj vezical (sau la care s-a retras sonda de 1 săptămână); 2 uroculturi cantitativ, cu acelaşi agent patogen în absenţa sondei

-bacteriurie simptomatică – febră – 38°C, fără alte localizări ale unor focare infecţioase;polakiurie, disurie, tenesme vezicale; urocultură cantitativ pozitivă + leucociturie > 104 / ml

Aceste  infecţii apar in urmatoarele situatii: sondaj vezical (80%) = creşte riscul proporţional cu durata menţinerii sondei – 5-10% pentru fiecare zi;endoscopie, citoscopie/ chirurgie urologică.

Există o serie de pacienţi expuşi la un risc crescut:sex feminin antibioterapie prelungită; vârsta > 50 ani     ;  traumatizări; diabet; diaree nosocomială + sondă.

Măsurile de prevenţie recomandate: limitarea indicaţiilor pentru cateterizare urinară;respectarea regulilor generale de igienă; aplicarea sondei în condiţii de asepsie;sistem închis de drenaj.

Pneumoniile nosocomiale   se manifestă  sub forma unor opacităţi parenchimatoase recente şi evolutive diagnosticate radiologic la un bolnav de la care: s-a izolat un agent patogen din: spută, secreţii traheo-bronşice prin bronhoscopie sau lavaj bronho-alveolar, produs extras prin puncţie pleurală/ abces; semne clinice relevante (expectoraţie, febră > 38oC recentă, hemoculturi pozitive în absenţa altor focare de infecţie).

Aceste infecţii apar mi ales la pacientii care au  fost expusi la : manevre de intubare după diverse tehnici (orală/ nazală); durata mare a  ventilaţiei asistate.

Boala pare mai ales la personanele cu: vârsta > 70 ani, stare de şoc, sedare; anergie, intervenţie chirurgicală  recentă;detresă respiratorie, insuficienţă respiratorie cronică, traheotomie, reintubări

Măsurile de prevenţie recomandate: la pacienţii cu risc exogen se recomandă: spălarea mâinilor după fiecare contact cu pacientul; purtarea de mănuşi  la îngrijirea pacienţilor asistaţi respirator + aspiraţie; sterilizarea circuitelor de ventilaţie după utilizare la fiecare bolnav;

-la pacienţii cu risc endogen –  prevenirea inhalării de secreţii gastrice prin poziţia semişezândă;prevenirea inhalării secreţiilor oro-faringiene prin decontaminare înainte de intubaţie; prevenirea colonizării căilor aeriene inferioare prin aspirare bronşică la ancombraţi/ respectarea asepsiei.

Infecţii ale plăgilor operatorii  – este vorba de: infecţii superficiale: apărute în 30 de zile de la intervenţie; cuprind pielea, ţesutul subcutanat, deasupra aponevrozelor; infecţii profunde: apărute în 30 de zile de la intervenţie ® 1 an; la nivelul ţes. sau spaţiilor subaponevrotice + febră > 38°C, durere localizată, sensibilitate la palpare, dehiscenţă; infecţii de organ sau ale unei zone anatomice: apărute în 30 de zile după intervenţie ® 1 an, afectând un organ sau o zonă deschisă în timpul intervenţiei.

Apariţia acestor  infecţii  este influnţată de: tipul intervenţiei chirurgicale; durata spitalizării pre-operatorii; pregătirea pre-operatorie; caracteristicile intervenţiei (tipul câmpurilor, experienţa echipei, hemostaza, durata, drenajul plăgii, cronologia timpilor operatori, mărimea echipei din sala de intervenţie, rezolvarea în urgenţă).

Apariţia infecţii este influenţată de o serie de factori reprezentaţi de: vârste extreme, malnutriţie, DZ, imunosupresie; şoc, anergie; antibioterapie prelungită; infecţii anterioare/ concomitente.

Masurile de prevenţie ce se impun sunt reprezentate de:

-în etapa preoperatorie se impune :scăderea duratei  de internare;(explorare în ambulator); pregătirea tegumentelor;

-în etapa operatorie:decontaminarea zonei de tegument, antiseptice a pacientului;decontaminarea mâinilor chirurgilor; dezinfecţia aerului şi a obiectelor şi suprafeţelor din sala de operaţie.

Infecţiile prin cateter   sunt – infecţii produse prin contaminarea cateterului (cultură nesemnificativă, absenţa semnelor locale/generale); infecţii produse prin colonizarea cateterului (cultură pozitivă în absenţa semnelor locale/generale = colonizarea de la un focar septic la distanţă);infecţii clinice prin cateter (cultură pozitivă, semne locale/generale remise după îndepărtarea cateterului);bacteriemie prin cateter (cultură pozitivă şi bacteriemie cu acelaşi ag. patogen în absenţa unui alt focar septic la distanţă).

Aceste infecţii sunt favorizate de prezenţa unor factori ce ţin de: mediu – absenţa măsurilor de igienă; de cateter –  tehnică defectuoasă.

Infecţiile apar frecvent la pacienţii cu: vârste extreme, tratament cu imunosupresoare;neutropenie, leziuni cutanate;chimioterapie prelungită;infecţii la distanţă.

Măsurile ce se impun pentru un cateter perifeic sunt reprezentate de: asepsia riguroasă în perioada de pauză; pansament ocluziv steril; schimbarea abordului venos la fiecare 72 de ore;

-pentru un cateter central se impune: limitarea indicaţiilor; asepsia timpilor operatori; fixarea eficientă a cateterului; pansament ocluziv; schimbarea totală a tubulaturii de perfuzie la fiecare 48-72 h în caz de alimentaţie parenterală.

Procesul epidemiologic în infecţiile nosocomiale

Surse de agenţi patogeni :

  • bolnavi cu boli netransmisibile, care pot prezenta forme atipice de boală transmisibilă sau sunt purtători de agenţi patogeni;
  • bolnavi cu o boală transmisibilă dar purtători ai altor agenţi patogeni.

În IN, purtătorii de agenţi patogeni, în afara celor trei categorii clasice (preinfecţioşi, bolnavi şi postbolnavi) se mai clasifică şi în raport de zona anatomică pe care o colonizează (nazali, faringieni, nazofaringieni, tegumentari, axilari, inghinali, fecali, urinari, vaginali).

Sursele de agenţi patogeni pot proveni din următoarele categorii populaţionale: personalul medico-sanitar de bază, stagiari (medici, studenţi, elevi), personalul auxiliar (întreţinere, bucătărie, spălătorie, magazii) şi vizitatori.

Modurile şi căile de transmitere

Modul direct presupune transmiterea agenţilor patogeni prin relaţii între bolnavi, între aceştia şi personalul medico-sanitar, cu ocazia efectuării diferitelor prestaţii şi în cadrul „modului de viaţă” specific serviciilor de asistenţă spitalicească sau de ambulatoriu, cu aglomeraţii şi condiţii igienico-sanitare cu risc.

Modul indirect este predominant deoarece, frecvent, intervin agenţi patogeni cu rezistenţă mare, având astfel posibilitatea să fie vehiculaţi prin aer, apă, pulberi de sol, obiecte (inclusiv instrumentar medico-chirurgical, mobilier, elementele băilor şi WC-urilor, termometre spatule), medicamente şi produse biologice cu administrare fracţionată şi expuse contaminări, mâinile bolnavilor, şi diferitelor categorii de personal, care vin în raport cu aceştia.

Receptivitatea

Prin natura prestaţiilor solicitate, bolnavii sunt receptivi în grade diferite, faţă de agresiunea agenţilor implicaţi în IN. Imunsupresaţii, bolnavii cu arsuri, marii traumatizaţi constituie grupuri cu risc crescut faţă de IN.

Prevenţia

Măsurile prevenţionale generale includ:

-preocupări pentru ca proiectare şi realizarea construcţiilor pentru asistenţa medico-sanitară să -dispună de circuite multiple şi alte facilităţi care, să evite diseminarea agenţilor patogeni;

-asigurarea unor operaţiuni corecte de igienizare cotidiană, decontaminare, dezinsecţie şi deratizare periodică;

-triajul bolnavilor la internare şi în timpul spitalizării pentru depistarea precoce a unor riscuri de infecţie;

-controlul stării de sănătate a personalului de toate categoriile;

-evitarea aglomeraţiilor, spitalizării prelungite, abuzului de antibiotice;

-controlul periodic al nivelului şi naturii contaminării spaţiilor, precum asistenţa pacienţilor, cu agenţi patogeni;

-folosirea corectă a circuitelor pentru persoane şi materiale;

-reglementarea cu caracter prevenţional al accesului vizitatorilor.

Poluanţi alergizanţi

În această categorie intră elemente de natură biologică, chimică sau fizică ce determină apariţia unor reacţii alergice. După natura lor aceşti poluanţi pot fi vegetali, animali sau industriali.

-Poluanţi vegetali sunt reprezentaţi de polen şi particule de origine vegetală. Polenul conţine principiul alergizant şi produce polinoze mai ales primăvara. Arborii puternic alergizanţi sunt plopul, teiul, arţarul şi salcâmul ( martie – mai). Există şi arbori puţin alergizanţi cum este mesteacănul, arinul, stejarul, castanul sau frasinul. Plantele furajere – lucernă, trifoi sunt tot intens alergogene, în timp ce plantele de pădure ( pin, tuia, tisa)  sunt puţin alergogene.  Mucegaiurile sunt plasate la limita dintre plante şi animale şi au efecte alergizante, incidenţa alergiilor produse de mucegaiuri este mare primăvara. Particulele de origine vegetală cu efecte alergizante sunt reprezentate de fibrele textile, praful de lemn, făinuri.

-Poluanţii animali  sunt reprezentaţi de perii din blănurile animalelor sălbatice şi domestice ( produc sensibilitate la persoanele ce convieţiuesc cu animalele, la contactul cu blana acestora), descuamările epidermice, fulgii păsărilor domestice ( folosiţi la perne, plăpumi, saltele). Reacţiile apar frecvent la combinarea agenţilor alergogeni, în acest sens cel mai cunoscut este praful de casă ce conţine elemente vegetale şi animale: fulgi; peri; scuame de la animale; fibre de bumbac, lână, in cânepă; fragmente de bacterii, mucegai, acarieni.

-Alergenii de natură industrială sunt reprezentaţi de diferitele substanţe chimice folosite în industrie  şi care dau o serie de reachii al căror mecanism este uneori necunoscut ( mercur, beriliu, azbest, hidrocarburi, bioxid de sulf).

Efectele asupra organismului sunt de două tipuri: – la contactul cu organismul uman ele declaşează reacţii spontane de tip imediat ( reacţii atopice) ce determină sinteza de anticorpi de tipul Ig E la contactul cu antigenele; în acest  context apare rinita alergică, astmul bronşic, urticaria, conjunctivita alergică, dermatita atopică;

-substanţele din industrie se comportă ca haptene care la contactul cu proteinele organismului uman formează anticorpi  specifici şi dau reacţii alergice.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You cannot copy content of this page