PSIHICUL – STRUCTURA, TOPICĂ, ECONOMIE

16 0

Modul de organizare al personalităţii este oarecum particular în psihanaliză. Însăţi noţiunea de personalitate este desemnată de către Freud sub denumirea de „aparat psihic”: un sistem funcţional cu o organizare specifică, sub forma unui model ierarhic stratificat format dintr-o serie de instanţe specializate din punct de vedere funcţional şi dispuse succesiv de jos în sus.
OKIAN.ro

În opera psihanalitică a lui S. Freud, inconştientul este menţionat în lucrarea sa „Traumdeutung” (1899). fiind considerat instanţa personalităţii în care sunt depozitate pulsiunile individului.

Freud a elaborat două topici sau teorii sau puncte de vedere ce presupun o diferenţiere a aparatului psihic într-un anumit număr de sisteme dotate cu caracteristici sau funcţii diferite şi dispuse într-o anumită ordine unele în raport cu celelalte, ceea ce permite metaforic considerarea lor drept locuri psihice cărora li se poate da o reprezentare figurată spaţială.

Prima concepţie topică asupra aparatului psihic este prezentată în capitolul VII al Interpretării visului (1900), dar evoluţia ei poate fi urmărită începând cu Proiect de psihologie (1895). Prima topică consideră aparatul psihic constituit din Inconştient, Preconştient şi Conştient. Cea de a doua topică introduce trei instanţe: Sinele, Eul şi Supra-Eul. În cadrul acestui sistem al personalităţii, inconştientul este instanţa psihică cea mai primitivă, cea mai elementară a vieţii psihice. Ea este constituită din pulsiunile instinctive, veritabile forţe biologice care tind în mod permanent a se descărca în sfera conştientului.

 

Prima topica:

  1. Inconştientul (Umberwusst)

Reprezintă primul sistem definit de către Freud ca fiind rezervorul de conţinuturi refulate cărora li s-a refuzat accesul la sistemele superioare (preconştient şi conştient) prin acţiunea de refulare. Caracteristicile sale esenţiale sunt:

  1. a) Conţinuturile sale sunt reprezentanţi ai pulsiunilor;
  2. b) Aceste conţinuturi sunt accentuate de mecanisme specifice procesului primar în special condensarea si deplasarea.

Condensarea: este una din principale modalităţi de funcţionare a proceselor inconştiente prin care mai multe lanţuri asociative capătă o singura reprezentare situată la intersecţia acestora.

Deplasarea: este mecanismul prin care accentul, interesul, intensitatea unei reprezentări se pot detaşa de aceasta pentru a trece la alte reprezentări iniţial mai puţin intense, dar legate de aceasta printr-un lanţ asociativ.
OKIAN.ro

  1. c) Conţinuturile inconştiente au o mare energie pulsională şi caută mereu să penetreze spre instanţele superioare. De regulă acced numai după ce au fost ­modificate sub formă de compromis de către cenzură.
  2. d) Dorinţele din copilărie sunt cele care cunosc cea mai mare fixaţie în inconştient.

 

Jung subliniază faptul că inconştientul este structurat pe trei niveluri:

  • Inconştientul instinctual sau instinctogen care cuprinde pulsiunile elementare (instincte, trebuinţe, s.a.m,d.);
  • Inconştientul personal care reuneşte toată istoria personală a individului: experienţe personale, conflicte, traume, frustrări, etc.
  • Inconştientul colectiv – rezervorul amintirilor emoţionale ale întregii umanităţi reprezentate de arhetipuri.
  1. Subconştientul sau preconştientul : iniţial a fost folosit de Freud ca sinonim al inconştientului.

Termenul de “subconştient” a fost rapid abandonat de Freud din cauza ambiguităţii sale: este înţeles în sens topic ca fiind ceva ce se află dedesubtul conştiinţei sau în sens calitativ o alta conştiinţă să-i spunem subterană. Termenul de preconştient pare mai adecvat, dacă ne referim la cea de a doua instanţă a personalităţii aflată la limita de tranziţie dintre conştient şi inconştient. La acest nivel oprează cenzurarea individului care filtrează pulsiunile inconştientului, precum şi reprezentările simbolice; conflictele, s.a.m.d.

  1. Conştientul (Bewusstein) este instanţa superioară aflată în vârful aparatului psihic. Aici acţionează atât informaţiile venite din mediul extern, factorii sociali si culturali, precum şi de la nivelul structurilor (instanţelor) inferioare: inconştient şi preconştient. Din punct de vedere funcţional această instanţă a personalităţii se opune atât inconştientului, cât şi (în mai mică măsură) preconştientului. Din punct de vedere structural conştientul este structurat pe două niveluri Eu si SupraEu. Din punct de vedere energetic, se caracterizează printr-o mare energie vitală.

 

A doua topică:

  1. Sinele (Id) constituie polul pulsional al personalităţii. Conţinuturiel sale, expresii psihice ale pulsiunilor, sunt inconştiente: unele moştenite şi înnăscute, altele refulate şi dobândite. Din punct de vedere economic, sinele este pentru Freud rezervorul principal al energiei psihice; din punct de vedere dinamic Sinele intră în conflict cu Eul şi Supraeul (care din punct de vedere genetic reprezintă diferenţierile sale).
  2. Eul (Ich) este instanţa personalităţii situată între Sine şi SupraEu. Eul este instanţa personalităţii care se diferenţiază de cea a inconştientului prin caracterul său de instanţă în contact cu realitatea exter­nă. Aceasta este instanţa conştientă a personalităţii individului.
  3. Din punct de vedere topic Eul se afla în relaţie de dependenţă atât faţă de Sine cât şi faţă de SupraEu. Deşi se afirmă ca mediator, ca reprezentant al intereselor totalităţii persoanei, autonomia sa este relativă.
  4. Din punct de vedere dinamic Eul reprezintă în special conflictul nevrotic, polul defensiv al personalităţii, prin mecanismele sale de apărare.
  5. Din punct de vedere economic este un factor de legare ale proceselor psihice.

3.Supraeul (Uber-ich) – instanţa descrisă de Freud ca fiind un judecător sau cenzor în raport cu Eul şi având ca funcţie conştiinţa morală, autoobservarea, formarea idealurilor. Supraeul nu trebuie confundat cu idealul Eului   şi nici cu conştiinţa morala. Acesta se naşte din asimilarea prin introjecţie a interdicţiilor parentale şi altor forţe represive care-şi exercită acţiunea asupra individului în cursul dezvoltării sale.

Clasic este definit ca fiind moştenitorul complexului lui Oedip, constituit prin interiorizarea exigenţelor şi interdicţiilor parentale deşi unii psihanalişti consideră că formarea Supraeului are loc mai devreme în stadiile preoedipiene.

Dacă pentru S. Freud inconştientul este o zonă unică şi unitară a aparatului psihic, depozitarul exclusiv al pulsiunilor individului, C.G. Jung distinge doua zone bine diferenţiate în acest strat al personalităţii: inconştientul individual şi inconştientul colectiv. Aceste două zone ale inconştientului la care se refera C. G. Jung nu exclud şi nici nu înlocuiesc inconştientul pulsional, sau inconştientul instinctogen al lui S. Freud, ci vin numai să-l completeze.

Inconştientul individual este depozitarul amintirilor şterse, înceţoşate, al imaginilor penibile, refulate sau „uitate”, precum şi al altor materiale care nu sunt încă apte de a putea intra în sfera conştientului. Inconştientul personal va conţine reminiscenţele infantile cele mai precoce ale individului.

Inconştientul colectiv cuprinde „cunoştinţele epocii pre-infantile sau vestigiile existenţei ancestrale” susţine C. G. Jung. Pentru Jung imaginile formate de amintirile inconştientului personal sunt imagini plenare pentru că sunt trăite de individ în timp ce amintirile conţinute în inconştientul colectiv sunt simple siluete, pentru că ele nu au fost trăite în mod individual. Inconştientul personal este sediul experienţelor individuale anterioare, trăite în mod direct de individ iar inconştientul colectiv este sediul experienţelor colective anterioare, trăite direct de întreaga umanitate cu care individul se naşte, ca o parte psihologică proprie persoanei sale. Aceste experienţe sunt denumite de Jung „arhetipuri” sau „imaginile primordiale” (eidole) despre care vorbeşte şi Platon („Republica”).

Pentru Jung, inconştientul personal este specific mecanismul sublimării, al „prezenteificării” experienţelor anterioare trăite în sfera conştientă a Eului   personal. Pentru inconştientul colectiv este specifică funcţia transcendentală care proiectează individul în orizontul valorilor aflate în relaţie cu arhetipurile, cu experienţa colectivă anterioară a umanităţii. Aceste două straturi ale inconştientului, despre care vorbeşte C. G. Jung, nu exclud, aşa cum spuneam mai sus, un al treilea strat al inconştientului, respectiv inconştientul instinctogen, care este sediul pulsiunilor. Specific inconştientului instinctogen ca mecanism este actul refulării.

Dacă problema inconştientului pare a fi clară, nu la fel de clar stau lucrurile în ceea ce priveşte conţinutul acestuia. Încă de la S. Freud, este admis de către toţi specialiştii că inconştientul este sediul sau depozitarul pulsiunilor individuale, dar asupra naturii acestora discuţiile nu par a fi pe deplin încheiate. Referitor la pulsiuni există numeroase puncte de vedere, teorii, controverse. Sintetizând în plan istoric şi psihologic problema, putem afirma că în ceea ce priveşte pulsiunile, se discută două mari aspecte de ordin psihologic: pasiunile şi pulsiunile.

Menţionăm însă că între pasiuni şi pulsiuni deosebirile sunt în primul rând de orientare doctrinară şi de atitudine metodologică, deoarece primele, pasiunile, au în special o conotaţie morală, pe când celelalte, pulsiunile, intră în mod direct în sfera psihologiei şi a psihopatologiei, de unde au fost preluate de psihanaliză.

Related Post

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *